La clădirea fostului Hotel Național au fost instalate 25 de camere de supraveghere video care monitorizează întreg perimetrul clădirii, anunță Pretura sectorului Centru. Intrările au fost securizate, închise și îngrădite, iar autoritățile spun că este nevoie și de un punct de pază în zonă.
În jurul clădirii fostului Hotel Național au fost instalate 25 de camere de supraveghere video, care monitorizează întreg perimetrul imobilului.
Autoritățile precizează că toate intrările în clădire au fost securizate, închise și îngrădite, pentru a preveni pătrunderea persoanelor neautorizate. Totuși, Pretura afirmă că ar fi necesară și amplasarea unui punct al pazei de stat în apropiere.
Amintim că pe 7 noiembrie, un copil a fost găsit fără suflare în clădirea fostului Hotel Național. Potrivit informațiilor preliminare, fata ar fi căzut de la înălțime. Pe acest caz, oamenii legii au inițiat o anchetă.
agora.md
