Intrările în fostul hotel Național au fost blocate. Pretura Centru a capitalei anunță că a fost sudată poarta din spatele clădirii, după ce primăria a anunțat că va securiza spațiul adiacent, pentru a împiedica accesul în clădirea avariată.
De asemenea, au fost montate gratii metalice la intrările din față, blocând astfel toate accesările directe în imobil. Potrivit preturii Centru, în perioada imediat următoare, în zona hotelului urmează să fie instalate camere de supraveghere video, măsură suplimentară ce va contribui la monitorizarea permanentă a perimetrului.
Măsurile au fost întreprinse, după ce o copilă de 13 ani a fost găsită decedată, în casa liftului. Fata a căzut de la înălțime. Tragedia a fost urmată de un ping-pong de acuzații între autoritățile municipale și cele centrale, care și-au pasat reciproc responsabilitatea pentru asigurarea securității în jurul clădirii abandonate.
Exclusiv TV
