Un nou accident în rândul forțelor armate. Un militar în termen de doar 18 ani a ajuns pe masa de operație după ce a fost împușcat accidental de un coleg în timpul activităților de instruire. Tragedia a avut loc în nordul țării, iar tânărul se află acum în stare gravă, dar stabilă, sub supravegherea medicilor.
Incidentul a avut loc pe 16 iunie, la Centrul de Instruire al Brigăzii de Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți. În timpul unei activități de instruire, un militar a tras accidental cu pistolul din dotare, de tip Glock 19, rănind grav un camarad de 18 ani. Glonțul i-a provocat leziuni la nivelul mai multor organe interne, iar tânărul a fost transportat de urgență la spital.
Militarul a fost operat de urgență, intervenția fiind realizată cu sprijinul unei echipe de medici de la Spitalul Clinic Republican, care s-a deplasat la Bălți. În timpul operației, medicii au suturat stomacul și ficatul, au extirpat splina și au drenat plămânul afectat. În prezent, pacientul a fost decuplat de la aparatele de susținere a funcțiilor vitale și se află în stare gravă, dar stabilă.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, susține că incidentul s-a produs din cauza iresponsabilității militarului și a încălcării regulilor de manipulare a armelor, precum și a normelor de securitate.
Incidentul este investigat de procuratură și poliție. Precizăm că, acesta nu este primul caz de acest fel înregistrat în Armata Națională. Pe 10 mai, un adolescent de 16 ani a decedat, iar un militar în vârstă de 18 ani a fost rănit după un incident produs pe teritoriul unei unități militare din municipiul Cahul. Potrivit informațiilor preliminare, un alt soldat ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock. În ianuarie, un militar angajat prin contract, în vârstă de 24 de ani, a decedat după ce s-a împușcat cu arma din dotare într-o unitate militară din garnizoana Florești, iar în februarie un alt militar în termen al Armatei Naționale, a murit după ce s-a rănit cu arma din dotare în timpul executării serviciului de gardă.
Exclusiv TV
