Șoferii care intenționează să ajungă în următoarele două zile prin sectorul Botanica, trebuie să-și planifice din timp traseul. Poliția anunță că traficul rutier pe strada Belgrad va fi suspendat temporar în perioada 3-4 iunie.
Restricțiile vor fi aplicate pe tronsonul cuprins între bulevardul Cuza-Vodă și strada Varșovia, în legătură cu desfășurarea unor lucrări pe segmentul respectiv de drum. Potrivit Poliției, măsura a fost instituită în baza unei dispoziții emise de Primăria Chișinău.
Oamenii legii îi îndeamnă pe conducătorii auto să opteze pentru rute alternative și să evite zona pentru a preveni ambuteiajele și întârzierile în trafic.
Exclusiv TV
