Fermierii, în protest de avertizare

Astăzi, 16:17
Asociația ”Forța Fermierilor” și-a scos câteva zeci de membri în fața Guvernului într-un protest, denumit de ei, de avertizare. Producătorii agricoli declară că Guvernul nu întreprinde măsuri suficiente pentru susținerea ramurii, iar revendicările lor, trimise în adresa autorităților pe 27 aprilie, nu au fost soluționate. Întrunirea s-a lăsat cu tensiuni, după ce în fața protestatarilor au ieșit ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga și ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

Fermierii au venit în fața Guvernului pentru a protesta față de acțiunile autorităților, pe care le consideră insuficiente în raport cu probleme lor. Aceștia cer aplicarea standardelor europene în agricultură, inclusiv rambursarea accizelor pentru agricultori în proporție de 100%, menținerea unei cote reduse de TVA pentru lanțurile agroalimentare, plăți directe per hectar și compensarea scumpirilor la fertilizanți.

EL: „Solicităm, în primul rând, acciza la motorină să fie întoarsă sută la sută și TVA să nu fie 20%, cum e vorba să fie mărit. Ca și fiecare tânăr agricultor, îmi doresc ca guvernarea să se uite la agricultori.”

În aceste condiții, fermierii atenționează că ne așteaptă scumpiri la raft. Producătorii agricoli au fost susținuți la protest de deputații din opoziția parlamentară.

VASILE COSTIUC, președintele fracțiunii „Democrația Acasă”: „Maia merge dintr-o capitală în alta, primește de la un premiu la altul, a vorbit cu toți liderii europeni. Ce fac acești miniștri? Netezesc câinii? De ce nu merg din urma ei să zică da-ți să ajutăm. Ministrul Agriculturii trebuie să lupte pentru agricultură, ministrul deja trebuia să fie aici, nu să-l invităm noi.”

ALEXANDR BERLINSCHII, deputatul fracțiunii „Partidul Nostru”: „Ramura agriculturii este una importantă care este necesar să fie acordată acea atenție de partea autorităților statului și urmează a fi susținută prin returnarea accizei, prin oferirea de credite accesibile cu o dobândă acceptabilă și, nu în ultimul rând, prin acea politică fiscală.”

Pentru o discuție față în față, la protest au venit ministra ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga și ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița.

LUDMILA CATLABUGA, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare: „Ținem cont de multe propuneri și vrem să extindem și să creștem sectorul agricol de comun. De asta, dialogul eu îl mențin în continuare. Susținerea mea în calitate de ministru o aveți. Revendicările despre care am vorbit și în contextul accizei la motorină, este în plină desfășurare apelul pentru depunere cererilor la acciză - De cât timp durează apelul ăsta? - Deja sunt depuse peste 600 de aplicații.”

Însă comunicarea celor două părți s-a lăsat cu tensiuni. În aceste condiții, ministrul Finanțelor a declarat că nu vrea să discute cu așa contingent, fapt ce a încins și mai mult spiritele.

Ulterior, ministrul a revenit cu o postare pe pagina sa de facebook, în care a precizat că unii protestatari au avut scopul de a insulta și a face politică în cadrul manifestației.

Într-un final, reprezentanții Guvernului și protestatarii au convenit să se așeze la masa de discuții, care nici de această dată nu s-au soldat cu un numitor comun. Producătorii agricoli insistă pe aplicarea regulilor Uniunii Europene, adică sprijinul din partea statului să fie oferit pe hectar. Potrivit lor, pentru anul în curs, ajutorul va fi acordat prea târziu, însă cel puțin din 2027 autoritățile ar trebui să implementeze mecanismele europene de subvenționare, astfel încât fermierii să își poată continua activitatea și să evite riscul de faliment.

Exclusiv TV