Fermierii au ieșit din nou în stradă. La 40 de zile de la învestirea noului Guvern, zeci de agricultori din toată țara au venit, astăzi, în fața Executivului pentru a cere trei măsuri urgente menite să salveze ramura agricolă. Ei spun că situația este extrem de gravă, iar în lipsa intervenției imediate din partea statului, mulți producători ar putea abandona domeniul. Asociația „Forța Fermierilor” avertizează că, dacă revendicările nu vor fi auzite, protestele ar putea continua cu utilaje agricole pe trasee, inclusiv la punctele vamale. Guvernul are răgaz până luni pentru a ieși la dialog cu protestatarii.
Aproape 200 de fermieri din toată țara au fost așteptați la protestul anunțat în fața Guvernului, la acțiune fiind prezenți câteva zeci de producători. Aceștia și-au declarat nemulțumirea față de lipsa reacției statului la dificultățile cu care se confruntă sectorul.
CORNEL GHERAS, fermier, Edineț: „Ne-a adus situația în care suntem la ziua de azi, multe datorii. Suntem presați de creditori, de persoanele cu credite mai ales. Încercăm să avem o susținere din partea guvernării.”
Agricultorii au trei cerințe către Executiv. Este vorba de aplicarea moratoriului la executările silite ale agricultorilor intrați în faliment, rambursarea accizei la motorină, alocarea a 628 de milioane lei din fondul de subvenționare agricol sub formă de plată per hectar, dar și anularea Legii Camerelor Agricole, pe care o consideră ilegală.
ALEXANDRU BĂDĂRĂU, directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor: „În primul rând merge vorba despre plata subvențiilor. La momentul actual, legal, statul nu datorează așa o sumă mare, pentru că există procedura de autorizare de către Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură și, până când Agenția nu autorizează plata acestei sume, în bilanțul sau în datoriile statului ea oficial nu apare nicăieri. Deși, la moment, valoarea acestei datorii calculate doar în baza cererilor depuse pe agricultori pe anul 2024 depășește 1,3 miliarde de lei”.
Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” mai susțin că își doresc să fie delegată o persoană din partea Guvernului care să se ocupe de problemele lor. Fermierii avertizează că dacă nu vor fi auziți, protestele vor lua amploare.
ALEXANDRU BĂDĂRĂU, directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor: „Una din propuneri a fost ca agricultorii în următoarea săptămână sau viitoarea săptămână să iasă la proteste în regiuni la trasee, cu tehnică, pentru că deplasarea către Chișinău va fi una foarte dificilă și, cel mai probabil, se vor bloca aceste trasee și posibil punctele vamale.”
La rândul său, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a precizat că este în dialog cu fermierii pentru a îmbunătăți cadrul legal și că este deschisă întotdeauna pentru discuții.
LUDMILA CATLABUGA, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare: „Această lege nu va stinge datoriile pe care le au. Noi ne propunem să oprim doar executările și să putem veni cu soluții a acestei legi, precum am menționat, ca să putem identifica măsurile și îmbunătățirile pe microcreditarea fermierilor, pe accesul la surse, dar nu în ultimul rând, discutăm despre instrumente care ar putea fi din contul restituirii sau rambursării. Eu în continuare îi aștept la Minister. Noi am avut nenumărate discuții cu o parte dintre ei.”
În fața fermierilor protestatari au ieșit deputații din opoziție, Sergiu Stefanco și Serghei Ivanov, foști lideri ai Asociației Forța Fermierilor, care s-au arătat sprijinul pentru reprezentanții acestei ramuri și l-au însoțit pe reprezentantul organizației până în incinta Guevrnului, pentru a depune o petiție și a se asigura că aceasta a fost înregistrată. Fermierii au acordat Guvernului răgaz până pe 15 decembrie curent, pentru a ieși la discuții cu ei.
Exclusiv TV
