Agricultorii au manifestat astăzi pe traseele naționale lângă vamele Sculeni și Leușeni, precum și pe traseele Hâncești-Leova, Orhei-Rezina și Bălți-Orhei, blocând parțial circulația pentru transport. Aceștia au cerut compensații pentru pierderile la culturile cerealiere cauzate de secet, dar și interzicerea importului de cereale din Ucraina. Fermierii spun că nu intenționează să cedeze și vor ajunge cu tractoarele la Chișinău, ca să se facă auziți.
Potrivit directorului executiv al Asociației ”Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, manifestațiile au ieșit în stradă și astăzi, deoarece protestul de ieri nu s-a soldat cu niciun succes.
ALEXANDRU SLUSARI, directorului executiv al Asociației ”Forța Fermierilor”: Din păcate după ziua de ieri noi nu avem nicio informație concretă de la Guvern. Nu au fost invitații la discuții, nu a fost niciun comunicat despre posibilitatea realizării cerințelor noastre. Ieșim și azi în mai multe localități. Undeva blocăm drumuri, undeva fără blocarea drumurilor, dar nu ne oprim aici, revendicările sunt aceleași. Revendicările care pot salva fermierii de faliment și să fie aceste revendicări îndeplinite nu peste un an, nu peste doi, dar peste maximum două, trei luni și dacă acest lucru nu se va întâmpla, cel mai probabil, luni pornim spre Chișinău.
Alexandru Slusari a mai subliniat că setul de revindecări solicitate de agricultori rămâne neschimbat.
ALEXANDRU SLUSARI, directorului executiv al Asociației ”Forța Fermierilor”: Prima - alocarea compensațiilor, măcar pentru prima grupă: la grâu, rapiță, orz. Cel puțin 3.000 de lei pentru un hectar. Doi - alinierea la decizia Comisiei Europene privind restricționarea importurilor la anumite culturi agricole din Ucraina. Trei - achitarea până pe data de 1 iulie tuturor datoriilor la subvențiile de anul trecut. Patru - ordinea în portul Giurgiulești, astfel încât portul să lucreze în sezonul agricol, pentru exportul prioritar a producției moldovenești și cinci - modificările la legea cu privire la rambursarea TVA, astfel încât să extindem numărul de beneficiari și sumele rambursate.
Fermierii care au protestat astăzi pe drumul național Orhei-Bălți declară că sărăcia și datoriile i-au scos în stradă. Investițiile în afaraceri întrec cu mult câștigurile acumulate. Ei avertizează că dacă nu vor fi auziți de autorități în cel mai scurt timp, țara noastră riscă să rămână fără agricultură.
Alți fermieri din țară au ieșit la protest pe traseele Hâncești-Leova, Orhei-Rezina, dar și în apropiere de punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni. Protestatarii au blocat parțial drumul spre vamă, fapt care s-a transformat într-o ceartă între agricultori și poliție.
Între timp, la câteva zeci de km distanță, premierul Dorin Recean, aflat în teritoriu a mers la unul din punctele de protest ale fermierilor. El i-a ascultat pe oamenii ieșiți în stradă și le-a promis să revină cu soluții pentru problemele lor. Și președintele țării Maia Sandu declară că știe cu ce greutăți se confruntă antreprenorii de a sate, dar a pus în sarcina Guvernului soluționarea lor.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: Agricultorii au anumite probleme și înțeleg și contextul. În același timp, noi nu putem să închidem țara pentru Ucraina, pentru că Ucraina ne apără efectiv de pericolul rusesc astăzi și suntem obligați să facem ce putem. Înțeleg că Guvernul a venit cu câteva soluții. O să protesteze, o să discute și sper să găsească niște soluții acceptabile pentru ambele părți.
Exclusiv TV
