Futsalul moldovenesc are din nou un campion peste Prut. Internaționalul Iulian Cojocaru și-a trecut în palmares un nou trofeu important, după ce a cucerit titlul de campion al României alături de United Galați.
Internaționalul moldovean Iulian Cojocaru continuă să scrie istorie în futsalul românesc. Jucătorul originar din Sănătăuca, raionul Florești, a devenit campion al României pentru a patra oară în carieră, după ce United Galați a triumfat în ediția 2025/26 a Ligii 1. Formația gălățeană și-a asigurat titlul duminică, 1 iunie, după victoria cu 4-2 obținută în fața echipei Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, în cel de-al treilea meci al finalei. United Galați a revenit spectaculos de la 0-2 și a închis seria cu trei succese consecutive, după victoriile anterioare cu 6-3 și 2-0. În primul meci al finalei, Cojocaru a avut o contribuție decisivă, reușind o dublă. Sezonul a fost unul perfect pentru United Galați, care a realizat eventul, după ce a cucerit și Cupa României.
În finala disputată la Odorheiu Secuiesc, gălățenii au învins categoric ACS West Deva, scor 6-1. În tabăra formației învinse au evoluat și internaționalii moldoveni Cristian Crasnov, Vladimir Vasilevschi și Valeriu Gurgurov. La 25 de ani, Iulian Cojocaru și-a trecut în palmares al patrulea titlu de campion al României. Futsalistul moldovean a devenit campion cu Autobergamo Deva în sezonul 2022/23, iar ulterior a cucerit trei titluri consecutive alături de United Galați. Pe lângă performanțele din campionat, Cojocaru mai deține două Cupe ale României și două Supercupe.
Exclusiv TV
