Plagiatul în universitățile din țară, tot mai greu de depistat

23.12.2025, 10:41
Copiatul, favoritismul în evaluare și utilizarea neetică a inteligenței artificiale, se numără printre practicile care i-au amploare în universitățile din țară. În același timp, cazurile de mită, vânzare a tezelor sau hărțuire sexuală sunt percepute ca fiind foarte rare, însă nu inexistente. Acestea sunt câteva din constatările unui nou studiu național privind integritatea academică în instituțiile superioare de învățământ. Cercetarea, care a fost realizată în șase universități din țară, mai arată că profesorii semnalează dificultăți tot mai mari în identificarea plagiatului și a utilizării inteligenței artificiale.

Potrivit cercetării, nivelul de satisfacție al studenților față de procesul educațional este ridicat și în ușoară creștere față de anul 2024. Aproximativ 50 la sută dintre studenți ar recomanda universitatea la care studiază, iar indicatorul de loialitate a crescut de la 34 în 2024 la 39 în 2025. Conform rezultatelor studiului, studenții raportează cel mai frecvent favoritismul aplicat de către cadrele didactice în procesul de evaluare. Totodată, 9 la sută dintre studenți cunosc cazuri de cumpărare de teze de licență sau master, 7% au declarat că s-au întâmplat cazuri de oferire de mită pentru notă sau promovarea anului de studii.

De altă parte, cadrele didactice confirmă o incidență redusă a corupției, însă semnalează dificultăți tot mai mari în identificarea plagiatului și a utilizării inteligenței artificiale.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat necesitatea unor consultări interne pentru identificarea unor măsuri privind înăsprirea sancțiunilor pentru abateri, dar și revizuirea evaluărilor.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „Rugămintea este până în luna februarie să discutăm pe interior, să vedem ce soluții ați vedea d-stră, să ne reunim împreună și să punem pe hârtie niște decizii. De la acuzații mai dure, să fim mai puțini indulgenți atunci când se constată anumite abateri de către studenți, până la schimbarea ponderei tezei de licență, aspectul oral, regândirea evaluărilor, examene centralizate, utilizarea unor instrumente speciale pentru desfășurarea probelor de evaluare.”

Studiul național privind integritatea academică în universitățile din Republica Moldova a fost efectuat de Magenta Consulting în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială. Datele au fost colectate în perioada 7 octombrie – 19 noiembrie curent, în urma unui sondaj desfășurat în rândul a 3.635 de studenți și 419 cadre didactice din șase universități din țară.

Exclusiv TV