Sesiunea de bacalaureat din acest an aduce rezultate mai bune în comparație cu anii precedenți. Rata de promovare a crescut, iar numărul candidaților care au obținut note maxime este mai mare. Chiar dacă și la matematică s-au înregistrat rezultate mai bune decât anul trecut, aceasta rămâne disciplina la care liceenii au obținut cele mai multe note mici, sau chiar negative. Datele au fost prezentate de ministerul Educației și Cercetării.
Veste bună este că în ultimii trei ani, rata generală de promovarea a examenului de bacalaureat a crescut continuu. Dacă în 2024, puțin peste 69% dintre liceeni promovau examenul din prima, atunci în 2025 s-a ridicat la 72.36%, iar în 2026 - la 75.40%.
Performanța la Bacalaureat diferă semnificativ de la un raion la altul. Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate în raionul Glodeni, unde doar 47% dintre candidați au promovat examenul. Urmează Cantemir, cu o rată de promovare de 66%, Rezina – 69% și Râșcani – 75%. La polul opus se află Căușeni, cu 97% dintre candidați care au trecut cu brio testul, Strășeni – cu un indicator de 98%, iar în raioanele Leova și Ștefan Vodă rata de promovare a fost de 100% în sesiunea de bază.
Totodată, în sesiunea actuală numărul tinerilor care au obținut la examene note de 8,9 și 10 este în creștere. Aceștia provin din municipiile și raioanele Bălți, Cahul, Chișinău, Drochia, Hîncești, Orhei, Sîngerei, Soroca, Strășeni și Ungheni.
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „În acest an, avem și un număr record de absolvenți care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat – sunt 85 de tineri și nu doar din Chișinău, dar din toate regiunile țării care au reușit această performanță remarcabilă. Lucru cu care îi felicităm. Avem peste 4800 de candidați cu medii peste 8 în acest an și 1500 de candidați cu medii peste 9. Acest lucru arată că performanța academică devine tot mai răspândită.”
La polul opus, cu nicio notă de 9 și 10 se află raioanele Cantemir, Ocnița și Șoldănești. Ministerul Educației anunță că în acest an, și nota medie a candidaților promovați a crescut, de la 7,17 în 2024 la 7,38 în 2026. În sesiunea din acest an, în pofida nemulțumirilor exprimate de unii candidați după examenul de matematica, rata de promovare la această disciplină a crescut, iar nota medie a crescut de la 5,26 la 5,36.
În sesiunea curentă, niciun candidat nu a fost eliminat din examen pentru fraudă. Liceenii nemulțumiți de notele obținute la Bacalaureat pot depune contestații până mâine, 26 iunie, între orele 09:00 și 18:00, la centrul unde au susținut examenele. Contestațiile vor fi examinate în perioada 27 iunie – 2 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi afișate pe 3 iulie.
Sesiunea suplimentară a examenului național de Bacalaureat se va desfășura în perioada 13–20 iulie 2026. Candidații care doresc să participe vor putea depune cereri pe 3 și 4 iulie, la centrul unde au susținut probele din sesiunea de bază.
Exclusiv TV

