Rata de promovare a examenului de Bacalaureat se apropie de 70%

4.07.2024, 18:20
Rata de promovare a sesiunii de bază a examenului național de bacalaureat a crescut cu 0,3 puncte procentuale față de 2023, după examinarea contestațiilor, și a ajuns la 69,68 la sută. Rezultatele au fost afișate astăzi în centrele de bacalaureat. În acest an, candidații au depus peste 9.500 de contestații, cele mai multe fiind la proba de examen limba și literatura română. Ministerul Educației și Cercetării mai anunță că în sesiunea curentă, 57 de candidați au obținut 10 pe linie la examene, iar media pentru candidații din licee este de 7,34, similară celei de anul trecut.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în rezultatul examinării contestațiilor depuse de candidații înscriși la sesiunea de bacalaureat, au fost majorate 1.703 note. Astfel, numărul absolvenților care au promovat examenul național a crescut cu 53 după examinarea contestațiilor și este egal cu 12.580. Dintre aceștia, 10.208 sunt candidați din licee.

În rezultatul examinării contestațiilor, rata de promovare a absolvenților din licee a crescut cu 0,33 puncte procentuale și constituie 90,16 la sută, comparativ cu 88,26% față de sesiunea din 2023. Pentru candidații restanțieri din sesiunile anterioare, rata de promovare a crescut cu 0,13 puncte procentuale și constituie 14,26%. Astfel, rata de promovare totală a crescut cu 0,3 puncte procentuale și constituie 69,68%, comparativ cu 68,76 la sută, față de sesiunea din 2023.

Pentru candidații din licee, media examenului național de bacalaureat 2024 este 7,34, comparativ cu 7,33 în 2023. Numărul absolvenților de liceu cu nota medie mai mare sau egală cu 7,00 este de 6.566. În același timp, peste 3.200 de liceeni au nota medie mai mare sau egală cu opt. 924 de candidați din liceu au nota medie mai mare sau egală cu nouă, iar 57 de candidați au 10 pe linie, în comparație cu 47 de candidați în sesiunea 2023.

La sesiunea de bacalaureat 2024, care s-a desfășurat în perioada 4 - 21 iunie, au fost admiși 18054 de candidați. În perioada 15-22 iulie 2024 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat.

Exclusiv TV