Șapte persoane au fost salvate, săptămâna trecută, în urma șocurilor anafilactice provocate de înțepăturile de albine și viespi. În perioada de vară numărul reacțiilor alergice crește, avertizează medicii. Doar în luna iunie au fost raportate aproximativ 600 astfel de cazuri. Specialiștii atenționează că acestea pot reprezenta un pericol real pentru viață, în special pentru persoanele alergice, copii și vârstnici. De aceea, îi îndeamnă să trateze cu seriozitate orice alergie.
Perioada caldă a anului vine este însoțită de pericolul alergiilor în urma înțepăturilor de insecte, recunosc medicii de pa ambulanțe. Doar săptămâna trecută, 76 de locuitori ai țării au avut nevoie de îngrijiri medoicale din cauza mușcăturilor sau înțepăturilor de animale și insecte. În 11 cazuri a fost vorba de urgențe alergologice, în șapte cazuri fiind vorba despre șocuri anafilactice, care pot duce la deces.
VALERIA PUȘCAȘU, medic IMSP CNAMUP: „Avem așa: țânțari, avem furnici, avem viespi, avem albine. În dependență de mărime, este reacția, de obicei. Mai periculoase sunt înțepăturile de albini și viespi, când sunt multiple. Deci, atunci noi putem să avem reacția asta, adică prăbușirea tensiunii arteriale și pierderea de conștiință, unde trebuiesc ajutoare medicală.”
EA: „Am fost cândva mușcată de albini. Am avut o alergie extraordinar de mare. Vai de mine cum am scăpat de ea. S-a manifestat grav. În primul rând, atacă ciclul de respirație, este imposibil să respiri și dacă nu chemi ambulanța la timp sau dacă nu ai cu tine cele necesare, înseamnă că este grav.”
VALERIA PUȘCAȘU, medic IMSP CNAMUP: „Dacă avem o înțepătură și cu o reacție locală, nu este nimic. Se face, pur și simplu, spălare igienică cu apă și aplicarea unui compres rece. De evitat forțare pe un timp oricare, pe pat liniștit, confort și cu asta se termină de la câteva ore până la 24-36 de ore. Atunci când însemnele clinice la o roșeață ușoară se mai asociază încă și ceva, deci este necesar de a solicita ajutorul sau de adresare la policlinică.”
Medicii vin cu recomandări și în cazul în care acul unor insecte a rămas în piele.
VALERIA PUȘCAȘU, medic IMSP CNAMUP: „Deci, dacă avem acul, el trebuie extras foarte leger, ca să nu introducem venin. Pentru că noi avem nu la înțepătură, dar la veninul de insecte reacția dată. Se scoate cu penseta ușor-ușor, dacă este unul, se spală, se aplică ceva rece, se administrează desensibilizate dacă se știe doza sau analgetice și dacă sunt multipli, totuși, transportăm la departamentul de urgență.”
Oamenii spun că încearcă să se protejeze de mușcăturile sau înțepăturile de insecte prin diferite metode.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în luna iunie curent, au fost raportate 592 de reacții alergice la mușcătură sau înțepătură de insecte neveninoase.
Exclusiv TV
