Peste 13 mii de oameni au avut nevoie de ajutor medical săptămîna trecută

8.08.2023, 18:17
Săptămână încărcată pentru echipele de asistență medicală urgentă. În perioada 31 iulie-06 august, peste 13 mii de oameni au avut nevoie de ajutor medical. Medicii de pe ambulanțe au fost solicitați în cele mai multe cazuri de pacienți cu probleme cardiovasculare, neurologice și cu urgențe respiratorii.

Potrivit Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, săptămâna trecută echipele de asistență medicală urgentă au fost solicitate de 2470 de persoane cu probleme cardio vasculare, inclusiv 54 cu sindrom coronarian acut. Alte 2003 pacienți care au avut nevoie de ajutorul medicilor, au acuzat patologii neurologice. În 1418 de cazuri s-au confirmat maladii respiratorii. Iar 200 de persoane au suferit accidente vasculare cerebrale.

De asemenea echipele de asistență medical au intervenit rapid în 105 cazuri de urgențe generate de agenții chimici și de mediu. Serviciul 112 a mai fost solicitat în 68 de cazuri cu mușcături sau înțepături de insecte. Săptămâna trecută, medicii au mai intervenit și în 48 urgențe toxice, printre care 17 intoxicații cu medicamente și 13 cu alcool.

Intervenția medicilor a fost solicitată și în cazul a 73 de accidente rutiere produse pe traseele țării, în urma cărora au avut de suferit 104 persoane, dintre care 22 de copii.

Exclusiv TV