Oamenii despre noile taxe: viața va deveni și mai scumpă

Astăzi, 15:48
În timp ce autoritățile spun că noile măsuri fiscale sunt necesare pentru dezvoltarea țării, mulți cetățeni se tem că acestea le vor afecta direct buzunarul. Oamenii avertizează că prețurile sunt deja ridicate, iar taxele suplimentare riscă să reducă și mai mult puterea de cumpărare.

Uniformizarea TVA la 20% pentru numeroase produse și servicii este una dintre cele mai discutate prevederi ale politicii fiscale pentru 2027. Locuitorii țării se tem că măsura ar putea declanșa un nou val de scumpiri și ar lovi în special persoanele cu venituri mici.

EA: „Știți ce mă gândesc? Noi în țara asta nu avem dreptul la nimic. Am ajuns la pensie și legile astea sunt tot mai aspre și mai aspre. Nu depinde de noi, cum gândește statul, așa face. De la 8 la 20% eu cred că e prea mult. Să fi fost 10-12%, dar nu chiar 20% TVA. Ei primesc sute de mii salariul și le e indiferent. Nu suntem în Europa, dar legile aproape toate sunt deja europene.”

Există și voci care susțin că, în loc să majoreze taxele, autoritățile ar trebui să încurajeze contribuabilii prin impozite mai mici și facilități fiscale.

EL: „Statul se grăbește să încaseze prea multe impozite, trebuie să facă așa ca să favorizeze întreprinderile mici și mijlocii, să fie încurajate și susținute. S-a mărit și impozitul pentru freelanceri. Era 12% acum e 15%. O să crească și alte impozite și oamenii o să fie descurajați să activeze și să achite.”

Nu toți, însă, critică noile măsuri fiscale. Unii spun că reformele sunt necesare și că fără schimbări Republica Moldova riscă să rămână pe loc.

EL: „Deodată o să fie greu, dar poate treptat, oamenii se vor deprinde și va fi mai ușor. - Deci credeți că este necesar? - Eu cred că e necesar, pentru că nu oamenii simpli au elaborat această lege, dar ministrul Finanțelor, susținut de șeful Parlamentului. Dacă nu vom face careva schimbări, atunci vom rămâne tot aici unde suntem azi.”

Opiniile exprimate în acest material au fost colectate în cadrul unui vox populi și nu sunt reprezentative pentru întreaga populație a Republicii Moldova.

Exclusiv TV