Studiile superioare vor putea fi făcute și la distanță

26.03.2025, 17:25
Studiile superioare de licență și de master vor putea fi făcute nu doar în regim de frecvență redusă, dar și la distanță. Decizia a fost aprobată de Guvern, pentru a sprijini studenții, care au nevoie de mai multă flexibilitate în procesul de învățare, dar și pentru a atrage noi tineri străini la studii în Republica Moldova.

Noul regulamentului de organizare și desfășurare a învățământului la distanță și cu frecvență redusă în cadrul studiilor superioare de licență și de master, va oferi mai multă flexibilitate în învățământul superior, iar procesul educațional nu va fi periclitat, dă asigurări ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "Urmează să fie implementat poate chiar din septembrie 2025. O să ofere posibilitate pentru cetățenii Repubilcii Moldova, dar și străini să învețe la distanță la universitățile noastre cu condiția ca examenele să fie susținute fie pe teritoriul Republicii Moldova, fie pe teritoriul ambasadelor, consulatelor, sau în anumite instituții avizate de Minister. În așa fel încât să asigurăm și posibilitatea studiilor flexibile, dar să ne și asigurăm că nu compromitem standardele academice".

Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, pe lângă deschiderea oportunităților la studiile universitare pentru persoane cu dizabilități, cetățeni aflați în diasporă sau persoane care muncesc și au dificultăți în a combina procesul de studiu cu munca, autoritățile își popun să atragă în universitățile din țară și cât mai mulți studenți străini.

Ministrul Perciun recunoaște că studiile la distanță nu vor fi accesibile pentru toate programele universitare din țara noastră.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "Nu vom avea toate specialitățile, sunt bineînțeles activități unde trebuie acces la laboratoare, activități fizice, care necesită dotări. Respectiv hotărârea de Guvern exceptează anumite specialității, cu ar fi medicina, medicina veterinară, stomatologie, este o listă întreagă unde acest lucru nu va fi posibil".

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, diploma obținută de absolvenții studiilor la distanță sau cu frecvență redusă este identică cu cea a studenților, care au învățat la zi.

Exclusiv TV