Schema ilegală în dosarul „Notificărilor Roșii” ale Interpol ar fi început la mijlocul anului 2022 și ar fi continuat până în prezent. Declarația a fost făcută de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în cadrul unei emisiuni TV. Ea a declarat că infractorii din mai multe țări apelau la o schemă inițiată în Moldova, pentru a bloca notificările din sistem. Mai exact, aceștia ar fi reușit să obțină artificial cerere de azil, fără a se afla pe teritoriul țării noastre. De altă parte, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, susține că nicio cerere de azil de acest gen nu a fost emisă în Republica Moldova.
VERONICA DRAGALIN, șefa Procuraturii Anticorupție: „În această schemă sunt vizați funcționari publici și bănuiala rezonabilă este că ei, pentru beneficii, bunuri, în virtutea funcției lor, au reușit să facă documente, lucruri pe hârtie, ca notificările roșii din Interpol să fie blocate de Interpol pentru infractori din mai multe țări - China, Franța, Australia, Kîrgîstan, Rusia, Ucraina și Belarus. Această schemă a intrat în vigoare la mijlocul anului 2022 și a continuat până foarte recent, în 2024 a fost în continuare.”
Șefa Procuraturii Anticorupție mai spune că pentru a bloca notificările în sistemul Interpol, infractorii depuneau o cerere de azil în Moldova, la Inspectoratul General pentru Migrație care este în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Acestea erau create artificial, fără prezența fizică a solicitantului, așa cum prevede legislația.
VERONICA DRAGALIN, șefa Procuraturii Anticorupție: „Era necesar implicarea mai multor instituții să confirme și să lucreze acest lanț din schemă. Ce am constatat noi, autoritățile din Moldova, destul de repede e că acești infractori care au depus cerere de azil în Moldova, niciodată nu au trecut frontiera în Republica Moldova. Niciodată nu au venit la noi în țară.”
De altă parte, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat, în cadrul unei emisiuni la postul nostru de televiziune, că în țara noastră nu au fost emise cereri de azil în cadrul acestei scheme.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției: „Acele acțiuni, să spunem așa, de a beneficia de dreptul de ședere, în scopul ca să fie radiați din notița roșie, ea nu s-a materializat ca aspect. Deci, cel puțin pe teritoriul Republicii Moldova, nu a fost realizat un astfel de proces. Înseamnă că pe teritoriul nostru nu sunt acum persoane care au beneficiat de acest permis și ar prezenta pericol. - Nu, asta pot să vă asigur.”
Amintim că, până în prezent, în acest caz în arest preventiv sunt doi bănuiți, unul dintre ei fiind șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, se află în arest preventiv. Procuratura Anticorupție anunța la început că cercul moldovenilor implicați în această schemă ar fi de 12 persoane, multe fiind cercetate în stare de libertate. Totodată, procuratura a menționat că mita plătită pentru radierea notificărilor roșii ale Interpol ar fi de ordinul milioanelor de dolari.
Exclusiv TV