După primăriile locale a venit rândul raioanelor. Cele 32 de raioane din Moldova vor fi înlocuite cu trei regiuni: nord, centru și sud. Municipiile Chișinău și Bălți își păstrează statutul special, la fel ca și autonomia găgăuză. Totodată, Taraclia va fi reorganizată în municipiu de nivel 2. Fondurile economisite în rezultatul comasării raioanelor vor fi redirecționate primăriilor pentru dezvoltarea localităților. Conceptul reorganizării administrației publice locale de nivel II a fost prezentat de premierul, Vasile Tofan și șeful Cancelariei de stat, Alexei Buzu.
Amalgamarea primăriilor, care are drept scop dezvoltarea localităților prin formarea unor echipe de administrație locală mai puternice, este completată cu o nouă etapă – reformarea administrației publice locale de nivelul II. În rezultatul comasării voluntare, în țară vor rămâne 225 de primării în locul celor 820 care sunt în prezent. Astfel, menținerea celor 32 de raioane nu mai este rezonabilă, ele urmând să fie comasate în trei regiuni – Nord, Centru și Sud.
ALEXEI BUZU, secretarul general al Guvernului: "Regiunea Nord va cuprinde acum 11 raioane, sediul va fi la Bălți. Mun. Bălți nu va face parte din această regiune, va fi unitate administrativă separată. Regiunea Centru - 13 raioane, sediul administrativ va fi la Chișinău, mun. Chișinău nu este parte a regiunii Centru. Și regiunea Sud - 7 raioane, iar sediul administrativ va fi la Cahul”.
În context, prim-ministrul Vasile Tofan susține că, regiunea nu va avea scopul de control și subordonarea primăriilor, ci de coordonare a unor proiecte regionale, care cuprind mai multe localități.
VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Serviciile nu vor pleca din localități. Dacă astăzi un om merge la Edineț pentru un serviciu, nu o să-l trimitem la Bălți. Serviciul nu se mută doar pentru că am schimbat centrul administrativ al regiunii. Nu mutăm serviciile, simplificăm administrația care stă deasupra lor, dar serviciile rămân acolo unde sunt lângă oameni. Unele servicii vor trece la primării, altele vor fi gestionate central".
ALEXEI BUZU, secretarul general al Guvernului: "Muzeele, școlile sportive, taberele pentru copii, terenurile sportive, casele de cultură, toate aceste servicii importante pentru viața unei comunități din administrarea raioanelor va trece în administrarea primăriilor, care sunt acum sedii ale raioanelor".
În același timp, această reformă urmărește și o gestionare mai responsabilă a banilor publici. În 2025, bugetele celor 32 de raioane au însumat 9 miliarde de lei, dintre care 77% au reprezentat finanțări în educație. Aceste cheltuieli vor rămâne, însă statul oricum va face economii pe urma reducerii aparatelor administrative.
ALEXEI BUZU, secretarul general al Guvernului: "Toate aceste resurse trebuie să meargă la primării, la primari, la echipe, pentru că scopul acestei reforme este să avem primării mai puternice. Pentru că impozitul pe venit al persoanelor fizice într-un oraș de reședință, spre exemplu Călărași, 25% din aceste impozite colectate se duc pentru finanțarea consiliului raional. Aceste resurse considerăm că pot fi mult mai eficient utilizate de o primărie".
Reforma urmează să fie dusă la bun sfârșit până la alegerile locale din 2027.
ALEXEI BUZU, secretarul general al Guvernului: "La alegerile locale de anul viitor cetățenii vor primit trei buletine de vot: pentru consiliul local, pentru funcția de primar și pentru consiliul regional. Cetățenii vor vota consilierii regionali, fie pe liste de partid, fie candidați independenți, CEC urmează să vină cu procedura exactă. Dacă s-au ales acei consilieri regionali, ei urmează să decidă și să voteze echipa de conducere a regiunii – președintele și vicepreședinții".
Potrivit documentului elaborat de Guvern, noul pachet legislativ va ajunge în Parlament în octombrie 2026.
Exclusiv TV
