Rețelele de transport a gazelor din Moldova vor fi operate de către Vestmoldtransgaz, deținută de Transgaz România și BERD. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale. În acest sens, întreprinderea a semnat un contract de locațiune cu Moldovatransgaz, companie fiică a Moldovagaz. Autoritățile susțin că această schimbare pe piața de gaze nu va fi simțită în niciun fel de consumatorii casnici.
Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, contractul semnat între Moldovatransgaz și Vestmoldtransgaz urmează să fie avizat de Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică, pentru a intra în vigoare. Semnarea acestui acord a fost posibilă urmare a modificării legislației, care permite ANRE să demareze din oficiu procedura de separare a companiilor din domeniul gazelor, dar și în baza unor decizii ale Comisiei Situații Excepționale din iunie și septembrie curent.
Astfel, se intră pe ultima sută de metri în procesul de separare a activității de furnizare de activitatea de transportare a gazelor naturale, cu scopul de a evita monopolul și a asigura accesul tuturor părților interesate la infrastructură. Separarea companiilor producătoare, de transport, distribuție și furnizare a gazelor face parte din Pachetul energetic III, angajament al Republicii Moldova față de Comunitatea Energetică.
„Ca și în cazul sincronizării pieței energiei electrice cu cea continentală, consumatorii casnici nu vor simți în vreun fel această schimbare pe piața de gaze. Însă, această separare, pe care Republica Moldova a amânat-o din 2012, este un salt enorm în transpunerea legislației europene și liberalizarea, transparentizarea pieței de gaze”, a menționat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Vestmoldtransgaz va prelua în locațiune și va opera rețeaua de transport a gazelor naturale pe termen de 5 ani. De asemenea, va prelua prin succesiune contractele actuale de deservire tehnică încheiate de „Moldovatransgaz”, astfel fiind asigurată continuitatea proceselor operaționale aferente infrastructurii de transport a gazelor naturale. SRL „Vestmoldtransgaz” a fost certificată de către ANRE în calitate de operator al sistemului de transport al gazelor naturale care deține gazoductul „Iași-Ungheni-Chișinău”. În cadrul aceleiași ședințe s-a decis oferirea protecției temporare părinților sau reprezentanților legali, resortisanți ai țărilor terțe, altele decât Ucraina, care însoțesc copilul minor beneficiar de protecție temporară, precum și posibilitatea declarării pe proprie răspundere a adresei de reședință. De asemenea, CSE a aprobat alocarea a 1,8 milioane de lei pentru acoperirea costurilor de funcționare a centrelor de plasament temporar pentru refugiați, dar și reîntoarcerea în bugetul de stat a 846 de mii de lei, bani care au rămas neutilizați în procesul de acoperire a daunelor produse de intemperiile din această vară.
Exclusiv TV
