Instituțiile preuniversitare vor beneficia de blocuri sanitare moderne

3.05.2023, 17:08
Instituțiile preuniversitare vor beneficia de blocuri sanitare în interior. Guvernul va aloca 25 de milioane de lei pentru construcția veceurilor în școlile primare, gimnaziile și liceele din întreaga țara. Lista instituțiilor beneficiare va fi formată după o pre-evaluare a ministerului Educației.

Cabinetul de miniștri a aprobat un document care reglementează selectarea și implementarea proiectelor de construcție a blocurilor sanitare în instituțiile preuniversitare. Pentru lansarea concursului, Ministerul Educației va colecta informaţii despre necesitățile instituțiilor referitoare la îmbunătățirea condițiilor de igienă şi sanitaţie în interiorul acestora. Ulterior, se va aproba o listă provizorie a potențialilor beneficiari.

Dosarele vor fi depuse de instituțiile selectate la sediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și locală. Lista proiectelor finanțate din bugetul de stat pentru îmbunătățirea condițiilor de igienă și sanitație în instituții va fi efectuată de către o Comisie de evaluare, în ordinea punctajului acumulat la evaluare, până la atingerea limitei alocațiilor aprobate din bugetul de stat. Ministerul Educației va semna un ordin, cu enumerarea lor, de comun cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Exclusiv TV