Republica Moldova va primi încă 5,6 milioane de euro pentru extinderea și modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor. În acest sens, Guvernul a aprobat semnarea Acordului de Grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în vederea realizării proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”.
Banii sunt oferiți suplimentar la Acordul de împrumut de 25 milioane de euro, semnat și ratificat în luna ianuarie curent. Proiectul, implementat cu sprijinul BERD, prevede construcția infrastructurii de management al deșeurilor solide, precum și procurarea echipamentelor și utilajelor pentru transport, sortare și reciclare. Astfel, vor fi reduse cantitățile de deșeuri depozitate și va crește gradul de acoperire teritorială a serviciilor de management al deșeurilor solide.
Primul depozit de gestionare a deșeurilor cu infrastructură necesară va fi construit în raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași.
Exclusiv TV
