Amalgamare cu scandal în satul Sofia

Astăzi, 16:52
Conflict în localitatea Sofia, din raionul Hâncești. Un grup de locuitori ai satului Sofia a venit astăzi în fața Parlamentului, pentru a-și exprima nemulțumirea față de decizia Consiliului Local privind amalgamarea cu localitățile Cărpineni și Negrea. Protestatarii susțin că decizia ar fi fost adoptată cu încălcări ale procedurilor legale și acuză autoritățile locale că nu a ținut cont de doleanțele lor. În context, ei cer puterii centrale să intervină, în timp ce primarul satului, Ion Mârza, insistă că procedura a fost aprobată în conformitate cu legea.

Potrivit grupului de protestatari din localitatea Sofia, raionul Hâncești, care a venit astăzi în fața Parlamentului, la ședința Consiliului Local din 19 iulie curent au fost discutate două opțiuni de amalgamare. În timp ce locuitorii optează pentru amalgamarea benevolă cu primăriile Lăpușna, Bălceana, Pervomaiscoe, Boghiceni, Pașcani și Secăreni din același raion, autoritățile locale au aprobat decizia de amalgamare cu localitățile Cărpineni și Negrea.

Potrivit grupului de inițitivă, pe 21 august curent, pe pagina Primăriei Sofia ar fi fost publicat anunțul privind convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local. Localnicii susțin că la ședință ar fi fost invitați doar consilierii considerați apropiați primarului, fără a lua în considerare opinia oamenilor din sat.

VALENTINA GEAMĂNĂ, locuitoare a satului Sofia: „Articolul 9, alineatul 1, litera C, Legea 225-2023, ignorarea efectului juridic al inițiativei cetățenești validate de CEC, refuzul Consiliului Local de a lua în considerare inițiativa pro-Lăpușna validată de CEC. Articolul 118, Codul Administrativ, lipsa unei motive reale pentru alegerea Cărpineni-Negrea, proiectul de decizie de amalgamare cu Comuna Cărpineni și satul Negrea nu a fost supus niciodată consultărilor publice legale cu cetățenii satului Sofia, care necesită un anunț public prealabil cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte.”

În contex, protestatarii susțin că decizia a fost aprobată cu grave încălcări și cer autorităților centrale să verifice modul în care au fost respectate procedurile legale și principiile amalgamării benevole.

De altă parte, primarul localității, Ion Mârza, respinge toate acuzațiile care-i sunt aduse de grupul de inițiativă și insistă că procedura s-a desfășurat conform legislației.

ION MÎRZA, primarul localității Sofia, raionul Hâncești: „Dacă Cancelaria de Stat a verificat plângerile lor, cererile lor privind legalitatea deciziei, au verificat și au spus că e tot legal, eu trebuie să spun că nu este legal? Dacă nu era legal, era să fie notificată de Cancelarie și urma să fie abrogată, care este problema? Eu nu înțeleg".

Am încercat să obținem și o reacție din partea Cancelariei de Stat, însă până în momentul difuzării știrii nimeni nu ne-a răspuns la apeluri. Amintim că etapa de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale din Moldova s-a încheiat oficial pe 31 august curent și a conturat 163 de clustere teritoriale, în baza deciziilor privind amalgamarea voluntară adoptate de 563 de consilii locale.

Exclusiv TV