Undă verde pentru amalgamarea voluntară a localităților. Metodologia procesului a fost aprobată de Guvern, iar satele sau orașele care intenționează să fuzioneze, urmează să fie susținute financiar de stat. Potrivit autorităților, amalgamarea teritorială voluntară va spori capacitatea instituțională și financiară a administrației publice locale, iar ca urmare locuitorii acestora vor avea parte de servicii mai calitative și mai accesibile.
Metodologia de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale aprobată de Guvern, descrie întreg procesul, stabilește criteriile și condițiile pentru realizarea acesteia. Procesul va fi posibil doar dacă localitățile vor îndeplini mai multe condiții. Astfel, teritoriul satelor amalgamate trebuie să fie continuu, iar populația localitățiii trebuie să fie de regulă, de minim 3000 de locuitori, conform datelor oficiale privind populația furnizate de Biroul Național de Statistică. Totodată, distanța de la centrul administrativ teritorial amalgamat până la centrul oricărui sat deja fuzionat, care o constitue nu trebuie să depășească 25 kilometri, calculată corespunzător drumurilor existente.
Localitățile care vor fuziona, vor fi susținute financiar de la bugetul de stat. Doar pentru anul 2023 în legea bugetului de stat au fost prevăzute 250 milioane de lei pentru acest proces.
ARTUR MIJA, secretarul general al Guvernului: Metodologia va servi drept suport în dezvoltarea administrației publice locale eficiente și excluderea fragmentării excesive. De asemenea, amalgamarea teritorială voluntară va spori capacitatea instituțională și financiară a administrației publice locale, iar ca rezultat autoritățile vor furniza cetățenilor servicii mai calitative și mai accesibile. Guvernul va susține localitățile amalgamate prin acordarea resurselor financiare prin stimularea bugetelor locale, de asemena localitățile vor beneficia de suport financiar pentru dezvoltarea infrastructurii și a procesului de amalgamare voluntară.
Conform datelor statistice, administrația publică locală este extrem de fragmentată, aproape 90% din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I având o populație redusă, sub 5000 de locuitori. Metodologia amalgamării voluntare a fost elaborată cu sprijinul Elveției, prin intermediul proiectului „Mă implic” și contribuția Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Exclusiv TV
