Confederația Sindicatelor din Moldova nu este de acord cu anularea sporului de performanță și cere anularea unor prevederi din reforma salarizării. Potrivit sindicaliștilor, reforma nu va lăsa loc de negocieri pentru adaosuri, deoarece acestea nu vor fi prevăzute de lege.
Potrivit Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, reforma prevede că personalul din sectorul bugetar poate beneficia numai de drepturile salariale prevăzute de noua lege. Astfel, actele administrative sau actele cu caracter contractual prin care se acordă personalului din sectorul bugetar drepturi salariale care nu sunt prevăzute de viitoare lege, vor fi lovite de nulitate absolută. Sindicaliștii insistă că, în noul cadru legal, vor fi lipsiți de dreptul de negociere colectivă, iar acest lucru contravine Codului Muncii.
”Instituirea unei interdicții absolute privind negocierea și acordarea unor drepturi salariale suplimentare prin convenții colective și contracte colective de muncă sau prin contracte individuale de muncă reprezintă o limitare semnificativă a autonomiei partenerilor sociali și a funcției negocierii colective, consacrate de legislația națională și de standardele internaționale aplicabile”, - se menționează într-un mesaj al Confederației.
Sindicaliștii insistă pe revenirea la masa de negocieri și revizuirea acestor prevederi din noua reformă.
”Reiterăm că ignorarea obiecțiilor formulate de sindicate va determina Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova să sesizeze organismele internaționale competente, cum ar fi Organizația Internațională a Muncii, Confederația Internațională a Sindicatelor, Confederația Europeană a Sindicatelor sau Secretariatul Cartei sociale europene revizuite, cu privire la încălcarea de către autoritățile Republicii Moldova a standardelor internaționale în domeniul muncii și al dialogului social”, - avertizează Confederația.
Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, a anunțat mai devreme că, în prezent sporurile de performanță sunt achitate tuturor salariaților fără a ține cont cât de bun este rezultatul obținut de angajat. Noua lege prevede sporuri de performanță doar pentru anumite categorii, care vor fi aplicate în anumite condiții de muncă excelentă. Totodată, ministrul a anunțat că proiectul este acum în consultări publice și pe parcursul următoarelor săptămâni va fi discutat cu toate părțile interesate, care au propuneri sau obiecții la inițiativă.
Exclusiv TV
