Sindicatele insistă pe majorări salariale în 2026. Confederația Națională a Sindicatelor atrage atenția că, salariul minim actual nu acoperă necesitățile elementare și nici nu permite acumularea unei pensii minime fără subvenții masive de la bugetul de stat, care se vor ridica la aproape 2,8 miliarde de lei anul viitor.
Reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor, care au participat la discuții cu ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, au atras atenția că proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026 prevede majorarea unei singure valori de referință – de la 2200 lei la 2400 lei – aplicabilă doar unor categorii reduse de angajați. În același timp, valoarea de referință de 2500 lei, utilizată pentru cea mai mare parte a salariaților din sectorul bugetar, cum ar fi cadrele didactice, personalul medical, angajații ministerului Afacerilor Interne, ai sistemului penitenciar și alte instituții, nu este ajustată. În context, sindicaliștii au amintit că, potrivit legislației, valoarea de referință trebuie reexaminată anual și ajustată cel puțin la nivelul inflației. În acest sens, CNSM solicită majorarea valorii de referință de 2500 lei cu minimum 6,8%, rata inflației prognozate pentru 2025.
”CNSM își exprimă îngrijorarea în legătură cu propunerea de stabilire a salariului minim de 6300 de lei pentru anul 2026, întrucât raportul dintre salariul minim și salariul mediu scade la 39,1% – mult sub indicatorii europeni recomandați. Sindicaliștii solicită respectarea Directivei UE privind salariile minime adecvate, care prevede atingerea unui nivel de cel puțin 50% din salariul mediu și 60% din salariul median. Totodată, salariul minim actual nu acoperă necesitățile elementare și nici nu permite acumularea unei pensii minime fără subvenții masive de la bugetul de stat, estimările pentru 2026 indicând alocări suplimentare de 2,79 miliarde de lei”, - se menționează într-un comunicat de presă al Confederației Sindicatelor.
Anterior, însă, ministrul Andrian Gavriliță, a recunoscut că, bugetul de stat pentru anul viitor nu prevede majorări de remunerații, decât indexarea unor plăți la nivelul inflației pentru anul curent. Oficialul a declarat că, la discuții despre creșteri salariale se va reveni la anul, când se propune adoptarea unei noi legi a salarizării.
Exclusiv TV
Proiectul legii bugetului de stat 2026 a fost avizat de Guvern și urmează să fie examinat de Parlament în prima lectură în ședința din 12 decembrie.
