Sportivi originari din Republica Moldova impresionează pe plan internațional. La Campionatele Canadei de lupte libere, desfășurate la Montreal, doi tineri luptători moldoveni, Nikita Ceban și Vitalie Clima, au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cucerind pentru al doilea an consecutiv titlurile naționale la categoria cadeți.
După o pauză de mai mulți ani, Campionatele Canadei de lupte libere au revenit la Montreal, reunind cei mai buni sportivi din categoriile cadeți, juniori și seniori în lupta pentru medaliile de aur. Printre protagoniștii competiției s-au numărat și doi tineri originari din Republica Moldova, care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Nikita Ceban și Vitalie Clima au obținut victorii categorice în finalele categoriilor lor de greutate, devenind campioni ai Canadei la cadeți pentru al doilea an consecutiv. Stabilit la Calgary, Nikita Ceban a dominat întrecerea la categoria de 55 de kilograme. Sportivul, pregătit de antrenorul Cory Coles, și-a demonstrat superioritatea pe parcursul întregului turneu și și-a apărat cu succes titlul cucerit anul trecut.
La rândul său, Vitalie Clima a adus o nouă medalie de aur echipei din Montreal. Luptătorul moldovean s-a remarcat prin prestații solide și a obținut titlul suprem sub îndrumarea experimentatului tandem de antrenori Victor și David Zilberman.
Performanțele celor doi sportivi reprezintă o confirmare a talentului și muncii depuse, dar și o dovadă că luptătorii originari din Republica Moldova continuă să se afirme la cel mai înalt nivel pe plan internațional.
Exclusiv TV
