Fostul șef de cabinet al președintelui ucrainean și un apropiat al lui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, este implicat într-un nou scandal uriaș de corupție din Ucraina. Biroul Național Anticorupție de la Kiev a anunțat că a destructurat un grup suspectat de spălare de bani prin intermediul unui proiect imobiliar de lux din apropierea Kievului, fiind vorba despre aproximativ 9 milioane de euro. Procurorii cer arest pentru Iermak, în timp ce ultimul susține că va face declarații doar la finalul anchetei.
Biroul Național Anticorupție din Ucraina anunță că, a destructurat un grup organizat implicat în spălarea a 460 de milioane de grivne, echivalent a 8,8 milioane de euro, prin intermediul unui proiect imobiliar de lux din apropierea Kievului.
Totodată, instituția a precizat că unul dintre membrii acestui grup, un fost șef de cabinet al președintelui Ucrainei, a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa. Presa locală l-a identificat drept Andrii Iermak. Procuratura Anticorupție Specializată a Ucrainei cere instanței aplicarea arestului preventiv pentru fostul demnitar, cu posibilitatea eliberării pe cauțiune în valoare de 180 de milioane de grivne.
Amintim că, anul trecut, clasa politică din Kiev a fost zguduită de o anchetă de amploare care a alimentat furia publicului și l-a determinat pe fostul consilier și mâna dreaptă a lui Vladimir Zelenski, Andrii Iermak, să demisioneze. Dosarul se înscrie într-o anchetă mai vastă despre presupuse acte de corupție la nivel înalt, făcută publică în noiembrie anul trecut. Atunci, un fost partener de afaceri al lui Zelenski a fost acuzat că ar fi coordonat o schemă de mită în valoare de 100 de milioane de dolari la agenția ucraineană pentru energie nucleară.
În același caz a fost inculpat și un fost viceprim-ministru, apropiat al lui Zelensky. Consilierul prezidențial pentru comunicare, Dmitro Lîtvîn, a declarat jurnaliștilor că este prematur să fie comentate suspiciunile care îl vizează pe Iermak, încât procedurile judiciare nu s-au încheiat. Iermak apărea frecvent alături de președinte la evenimente oficiale și a avut un rol-cheie în negocierile de pace dintre Kiev și Moscova, desfășurate cu sprijinul Statelor Unite. Retragerea sa din funcție a avut loc în cadrul unei remanieri mai ample a Guvernului, menită să restabilească încrederea în funcţia prezidenţială, care a fost umbrită de acuzații de centralizare a puterii.
Exclusiv TV
