Operațiunea de contracarare a corupției mari în Ucraina continuă. Procurorii ucraineni au ajuns, astăzi, la șeful administrației prezidențiale, Andrii Ermak. Perchezițiile au fost confirmate de Biroul Național Anticorupție, dar și de apropiatul președintelui, Volodimir Zelensky.
Biroul Național Anticorupție al Ucrainei a anunțat, în această dimineață, că desfășoară percheziții care-l vizează pe șeful administrației prezidențiale a Ucrainei, Andrii Ermak, o figură importantă în actuala conducere de la Kiev. Instituția a declarat că perchezițiile sunt autorizate, fără a prezenta alte detalii ale operațiunii. Informația a fost confirmată și de Andrei Ermak.
„Astăzi, NABU și SAP desfășoară într-adevăr acțiuni procesuale la mine acasă. Nu există nicio piedică pentru anchetatori. Le-a fost acordat acces deplin la apartament, iar la fața locului se află avocații mei, care cooperează cu organele de drept. Din partea mea – cooperare totală”, - a scris Ermak pe canalul său de telegram.
Nici funcționarul nu a menționat care este cauza perchezițiilor. În același timp, deputatul Radei Supreme, Iaroslav Jelezniak, cunoscut drept un oponent al actualei guvernări de la Kiev, susține că, Biroul Național Anticorupție al Ucrainei se pregătește să formuleze acuzații împotriva șefului Biroului Președintelui, Andrei Ermak, în cadrul dosarului care îl vizează pe omul de afaceri Timur Mindici.
IAROSLAV JELEZNIAK, deputat în Rada Supremă a Ucrainei: "Aceste percheziții au loc în cadrul operațiunii speciale ”Midas”. Această operațiune specială ”Midas” este conectată la Mindici și întreaga urmă de corupție din domenii ca energetica, apărarea și multe altele".
Publicația ucraineană Strana a relatat că în documentele NABU, Adrii Ermak ar apărea sub numele de cod „Ali-Baba”. Pe 25 noiembrie, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov, a fost audiat de NABU în același dosar.
Amintim că, pe 10 noiembrie, autoritățile anticorupție au anunțat destructurarea unei vaste scheme ilegale în sectorul energetic, presupus orchestrată de Mindici. Potrivit anchetatorilor, participanții cereau „comisioane” de 10–15% companiilor contractante ale Energoatom, amenințând cu blocarea plăților sau retragerea statutului de furnizor. Suma prejudiciilor se ridică la sute de milioane de euro. Schema ar fi fost condusă de omul de afaceri, Timur Midici, un apropiat al lui Volodimir Zelensky în activitățile acestuia până a ajunge președinte de țară. Acesta a fugit din țară înaintea operațiunii NABU. În rezultatul scandalului, Rada Supremă i-a demis din funcție pe ministrul Justiției, Gherman Galușcenko, ex-ministru al Energiei, și a succesoarei acestuia, Svitlana Grinciuk.
Exclusiv TV
