Marele scandal de corupție în domeniul energetic din Ucraina se soldează cu demisii. Președintele, Volodimir Zelenski, a cerut demisia miniștrilor Justiției și Energiei după ce ambii au fost implicați în investigația Biroului Național Anticorupție al Ucrainei. Decizia urmează să fie aprobată și de Rada Supremă a țării.
Ministrul Justiției, Herman Galușcenko, care a ocupat funcția de șef la Energetică între anii 2021-2025, dar și ministrul actual al Energiei, Svetlana Grinciuk, apare în mai multe dintre cele peste o mie de interceptări ale Biroului Național Anticorupție, fiind implicat într-o schemă de proporții de corupție în domeniul energetic. Potrivit procurorilor, în cadrul schemei s-ar fi deturnat în jurd 100 de milioane de dolari. Aceasta ar fi fost condusă de omul de afaceri, Timur Mindici, un apropiat al președintelui Zelenski. Liderul de la Kiev a evitat să facă declarații în privința lui Midici, însă a cerut demisia celor doi miniștri.
VOLODIMIR ZELENSKY, președintele Ucrainei: "Se va face o curățare și remaniere a managementului la Energoatom. În al doilea rând, cred că ministrul Justiției și ministrul Energiei nu-și mai pot păstra funcțiile. Este vorba în primul rând de încredere. Dacă există acuzații, trebuie să se răspundă pentru ele".
În același timp, Volodimir Zelensky a anunțat că va convoca Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, pentru a impune sancțiuni în privința unor figuranți din ancheta NABU.
VOLODIMIR ZELENSKY, președintele Ucrainei: "În aceste vremuri extreme pentru toată populația Ucrainei, care trece prin pene de curent, atacurile rusești, pierderi, este absolut anormal ca în domeniul energetic să existe scheme. Voi semna un decret privind sancțiuni împotriva a două persoane, care apar în acheta NABU împotriva Energoatom".
Liderul de la Kiev nu a spus cine sunt cele două persoane, care urmează să fie sancționate, însă surse din Administrația Prezidențială citate de Kyiv Independent susțin că ar fi vorba despre oamenii de afaceri Timur Mindici și Alexandr Țukerman, ambii fiind figuranți ai interceptărilor făcute publice de NABU. Între timp, Herman Galușenko a transmis pe conturile sale sociale că acceptă decizia politică și nu intenționează să se agațe de funcție.
Cazul de mare corupție în sistemul energetic al Ucrainei a fost făcut public la începutul săptămânii de structurile de drept de la Kiev. Mai multe percheziții au fost efectuate la adresele lui Timur Mindici, care a reușit să părăsească țara înainte de descinderi, fiind avertizat în prealabil despre anchetă.
Exclusiv TV
