„Aceeași țară, aceleași taxe”. Parlamentul a votat în lectură finală eliminarea treptată a scutirilor fiscale pentru regiunea transnistreană, aplicate încă din anul 2000. Primele măsuri vizează produsele neesențiale precum alcoolul, pentru care vor fi introduse TVA și accize, la fel ca în restul țării. Proiectul a fost votat în pofida faptului că așa-zisele autorități din stânga Nistrului i-au solicitat Chișinăului să renunțe la această măsură, invocând o potențială criză umanitară.
Procesul de reintegrare a țării începe cu reguli unitare și echitabile în economie. Facilitățile fiscale pentru agenții economici din stânga Nistrului, care au fost aplicate 26 de ani, sunt ridicate treptat, potrivit noilor prevederi legislative adoptate de Parlament.
RADU MARIAN, președintele Comisiei economie, buget și finanțe: „Principiul este aceeași țară, aceleași taxe. Este un mecanism gradual. Noi propunem ca aceste facilități să expire integral până la 1 ianuarie 2030. În acest an, Guvernul urmează să propună eliminarea facilităților pentru produse neesențiale cum ar fi alcoolul și țigările. Pentru lectura a doua a fost înregistrat un amendament prin care se propune ca la fel ca celelalte produse deja vizate în modificare, gaze naturale livrate în regiunea transnistreană, TVA să fie la fel aplicat de către Guvern.”
Toate fondurile acumulate din plata taxei pe valoare adăugată și a accizelor de către companiile transnistrene, vor merge într-un fond special creat pentru proiecte sociale destinate populației din raioanele de est ale țării.
ALLA DAROVANNAIA, deputată, fracțiunea PSRM: „Deja cetățenii din partea stângă a Nistrului au fost anunțați că se vor majora toate tarifele, comunalele cu 40%. La sigur când ați creat acest raport ați discutat cum să-i protejăm, ei sunt cetățenii R.Moldova”.
RADU MARIAN, președintele Comisiei economie, buget și finanațe: „Noi vom crea, prin Fondul de convergență, programe de suport social, de exemplu, pentru anumite categorii de persoane vulnerabile, o să putem să creăm mecanisme de plată pe teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul sistemului bancar în lei moldovenești pentru acești cetățeni. Detaliile exacte vor fi stabile de Guvern.”
Decizia a fost aprobată în pofida faptului că Tiraspolul ia cerut președintelui Parlamentului, Igor Grosu, să renunțe la încasarea TVA de la companiile din stânga Nistrului, susținând că măsura ar putea duce la deteriorarea situației socio-economice. De altă parte, autorităile moldovenești susțin că măsura este în beneficiul tuturor cetățenilor.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „Această lege vine să ajute cetățenii, vine să ofere mai mult acces la servicii de calitate, educație, sănătate, proiecte de eficiență energetică, alte lucruri importante pentru cetățenii noștri. O să vedeți, chiar și cei care au semnat, au făcut acest apel, o să vedeți că este în binele cetățenilor R.Moldova”.
Potrivit președintelui Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, la Agenția Servicii Publice sunt înregistrați aproape 2500 de agenți economici cu sediul în regiunea transnistreană. Astfel, implementarea integral a măsurilor fiscale noi va aduce la bugetul de stat venituri suplimentare estimate la aproximativ 3,3 miliarde de lei anual.
Exclusiv TV
