Chișinăul și Tiraspolul au reluat întrunirile în format 1+1 după aproape un an de pauză. Reprezentanții politici de pe cele două maluri ale Nistrului s-au văzut la Tiraspol, la sediul OSCE. Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a transmis autorităților separatiste locale planurile Chișinăului de adoptare a unui plan de reintegrare a țării. Acesta prevede crearea unui Fond de convergență, dar și reintegrarea treptată a economiei de pe cele două maluri, care prevede în primul rând anularea facilităților fiscale și vamale pentru anumite mărfuri, care nu sunt de prima necesitate.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri a reiterat, în debutul întrunirii de la Tiraspol că, autoritățile constituționale ale țării insistă pe un proces de reintegrare bazat doar pe negocieri pașnice, dar cu respectarea suveranității și hotarelor constituționale ale Republicii Moldova. Reprezentantul politic al Chișinăului a observat problemele energetice cu care se confruntă regiunea de două sezoane.
VALERIU CHIVERI, viceprim-ministrul pentru Reintegrare: "Vreau să menționez că modelul actual de asigurare cu gaze a regiunii transnistrene nu poate fi funcțional mult timp și nici nu va fi. Trebuie identificată o altă modalitate, inclusiv poate fi cea care a fost propusă de Chișinău împreună cu UE și asta ar putea servi drept o premiză pentru unificarea sistemului energetic al țării".
În context, reprezentantul Chișinăului a anunțat la Tiraspol despre elaborarea unui proiect de lege privind reintegrarea celor două maluri ale Nistrului. Documentul a fost înregistrat în Parlament de majoritatea parlamentară, fiind menționat la Chișinău de președintele Parlamentului, Igor Grosu.
VALERIU CHIVERI, viceprim-ministrul pentru Reintegrare: "Pentru stimularea procesului de reintegrare se crează un Fond de convergență, adică un fond de apropiere. Procesul de pregătire a actelor normative sunt la fază finală, sperăm că, până la jumătatea lunii martie această lege va fi adoptată și în continuare Guvernul va lucra asupra mecanismului de implementare. Planificăm că aceste fonduri vor fi direcționate pentru proiecte sociale și de infrastructură pe malul stâng".
Vicepremierul, Valeriu Chiveri a subliniat că schimbări majore sunt așteptate și în plan economic. El a amintit că în prezent sunt funcționale mecanisme, care permit subiecților economici din regiunea transnistreană să activeze în marja legală a Republicii Moldova.
VALERIU CHIVERI, viceprim-ministrul pentru Reintegrare: "Procesul de extindere a bazei normative pe tot teritoriul țării în diferite domenii ale țării, în primul rând în cel economic, vor continua. Se pregătește un pachet de modificări legislative, dar vreau să spun că va fi un proces teptate. Nu se va întâmpla mâine sau poimâine, dar procesul de reintegrare, în special în domeniul economic va continua".
Parantezele au fost deschise de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care spune că proiectul de lege privind reintegrarea țării vine să corecteze inechitatea și să elimine treptat scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană de 26 de ani.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Primul lucru, o să începem a scoate gradual acele facilități de care a beneficiat stânga Nistrului, începând cu anul 2000. Spre exemplu, scutiri de taxe la importul de mărfuri, nu neapărat cele mai stringente, cum ar fi alcoolul. Și alte beneficii, scutiri fiscale și vamale vor fi gradual eliminate".
Astfel, la importul și comercializarea acestor produse se vor aplica TVA și accize, la fel cum se aplică în toată țara. Proiectele Chișinăului nu au fost comentate de reprezentantul politic al Tiraspolului în partea întrunirii în care a avut acces și presa. Vitalii Ignatiev și-a exprimat speranța doar că toate subiectele de pe ordinea de zi a discuțiilor vor fi în interesul oamenilor.
VITALII IGNATIEV, reprezentantul politic al Tiraspolului: "Toate aceste subiecte au legătură cu interesele oamenilor. De aceea sper că, colegii noștri din delegația moldovenească vor vedea problemele nu prin prisma unor abordări politizate, ci a intereselor concret al oamenilor".
Potrivit datelor oficiale făcute publice de deputatul fracțiunii PAS, Adrian Băluțel, doar în 2025, cetățenii Republicii Moldova domiciliați în regiunea transnistreană au beneficiat de prestații sociale în valoare totală de peste 138 de milioane de lei, achitate din bugetul național al asigurărilor sociale de stat, sau cu peste 40% mai mult față de 2024. Peste 850 de tineri au beneficiat de locuri cu finanțare din bugetul de stat în instituțiile de învățământ de pe malul drept. Totodată, potrivit deputatului, la Agenția Servicii Publice sunt înregistrați aproape 2500 de agenți economici cu sediul în regiunea transnistreană.
Amintim că, ultima întrunire a reprezentanților politici de pe cele două maluri ale Nistrului a avut loc pe 8 aprilie 2025, aceasta fiind singura întrunire pe parcursul anului trecut.
Exclusiv TV
