Costul reintegrării celor două maluri ale Nistrului este de 500 de milioane de dolari anual. Estimările vin de la președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, care a amintit că din 1 iunie curent se scot treptat facilitățile fiscale pentru regiunea transnistreană, banii acumulați urmând să fie încasați într-un fond de convergență, care va finanța proiecte de dezvoltare în stânga Nistrului.
Chișinăul ridică din 1 iunie treptat, facilitățile fiscale pentru operațiunile comericale din stânga Nistrului. Acest lucru este prevăzut în proiectul Legii privind TVA și accize, care urmează să fie adoptat în lectură finală. În prima etapă începe taxarea accizelor pentru produse precum alcoolul și tutunul, dar și eliminarea scutirii de TVA pentru gazele naturale livrate în regiune, care vor fi impozitate conform regulilor generale, inclusiv cu aplicarea cotei reduse stabilite la nivel național.
RADU MARIAN, președintele Comisiei economie, buget și finanțe: „În proiect, în prima lectură, am stabilit că fondul se va institui la 1 august 2026. Acum Guvernul e mai ambițios și propune ca prevederea de constituire a fondului să intre în vigoare la publicare, iar fondul să fie capitalizat imediat. Până la sfârșitul lunii urmează să aprobăm o hotărâre de Guvern, detaliată cu calendarul”, a explicat Marian. Deputatul a subliniat că este „o decizie strategică – aceleași taxe, aceeași țară”.
Programul de ridicare graduală a facilităților este prevăzut până în 2030, pentru a preveni un șoc economic în stânga Nistrului. Toate fondurile colectate în rezultat vor fi acumulate într-un fond de convergență, de unde vor fi finanțate proiectele de dezvoltare în regiunea transnistreană.
RADU MARIAN, președintele Comisiei economie, buget și finanțe: "Costurile de reintegrare în cazul în care implementăm pe deplin tot ce înseamnă alinierea salariilor, pensiilor , infrastructură, sunt de aproximativ 500 de milioane de dolari anual, în primii ani cel puțin. Noi, în mod normal, în primii ani când se începe un proces de reintegrare complet, ar trebui să ne orientăm spre un astfel de buget. Anul acesta, dacă mergem cu acest plan cu anularea facilităților pentru gazele naturale, putem să vorbim despre 200-300 de milioane de lei".
În paralel, Fondul de convergență va colecta o parte din taxele și impozitele achitate în regiune, dar și fonduri externe, urmând să fie utilizat pentru infrastructură, proiecte sociale și susținerea mediului de afaceri, în scopul reducerii decalajelor economice dintre cele două maluri ale Nistrului.
Exclusiv TV
