Producția divinului moldovenesc a crescut

17.04.2026, 14:24
Producția de divin în Moldova a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii trei ani. Dacă în 2023 s-au produs peste 1 milion de litri, în 2025 volumul a depășit 9 milioane de litri. Anul trecut, peste 2 milioane de litri au fost exportați, principale piețe fiind Ucraina, Belarus și Franța.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor menționează că în 2023, în Moldova au fost produse aproximativ 1,4 milioane de litri de divin, iar în 2024 producția a depășit 5,3 milioane de litri. Anul trecut, volumul a ajuns la 9,4 milioane de litri. Această evoluție poate fi influențată de mai mulți factori, precum condițiile climatice, capacitățile de producție, politica fiscală în domeniul accizelor și preferințele consumatorilor.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, între 2022 și 2025, încasările la bugetul de stat din vânzările băuturilor spirtoase produse în Moldova, precum rachiul, lichiorul, divinul și altele, au depășit 1,16 miliarde de lei. Cel mai mare aport a venit în 2023, când statul a înregistrat aproximativ 312 milioane de lei din aceste vânzări.

Divinul moldovenesc este prezent pe mai multe piețe internaționale. Printre principalele destinații se numără Ucraina, Belarus, Franța, Rusia, Estonia, România și Statele Unite ale Americii.

ipn.md