Autoritățile vor dispune efectuarea expertizei pishologice – spsihiatrice post-mortem în cazul decesului Ludmilei Vartic, anunță procuratura generală. După IGP și procuratura confirmă că, decesul educatoarea din Hâncești, care s-ar fi sinucis pe fondul violențelor în familie, a survenit în rezultatul căzăturii de la înălțime, în pofida speculațiilor din spațiul public.
Potrivit unei explicații a Procuraturii Generale, medicii legiști au concluzionat că decesul Ludmilei Vartic a survenit în rezultatul multiplelor fracturi și al traumatismelor organelor interne.
”S-a determinat că leziunile depistate sunt caracteristice căderii de la înălțime, care au fost produse intravital şi simultan, având legătură cauzală cu survenirea decesului victimei. În cadrul urmăririi penale au fost audiați mai muți martori, au fost efectuate ridicări de obiecte și documente, precum și efectuate cercetări suplimentare la fața locului”, - se arată în comunicatul Procuraturii Generale.
Instituția mai anunță că au fost dispuse expertizele grafologice și informaționale ale dispozitivelor de comunicare, precum telefoanele mobile ale victimei, bănuitului și martorilor, executarea urmând să fie făcută de subdiviziunile specializate ale MAI.
„Pe caz, după acumularea probelor necesare, va fi dispusă expertiza psihologico-psihiatrică, inclusiv, definitivându-se acumularea spectrului necesar de documente pentru dispunerea expertizei psihologico-psihiatrice post mortem în privința victimei. Procurorii au elaborat planul de acțiuni specific acestor categorii de crime, inclusiv ținând cont de rigorile stabilite de practica Curții europene a Drepturilor Omului”, - se mai menționează în comunicat.
Procuratura Generală mai precizează că urmărirea penală în cauza penală privind decesul Ludmilei Vartic, ca urmare a pretinselor acțiuni de violență în familie, determinat de un pretins comportament abuziv și presiunile exercitate de către soțul acesteia, a fost transferată de la Hâncești către poliția din Capitală.
Amintim că Ludmila Vartic, educatoare la o grădiniță din Hâncești, a căzut pe 3 martie de pe un bloc cu apartamente din Chișinău. Ea ar mai fi avut în toamna anului trecut o tentativă de suicid, fiind internată în spitalul raional Hâncești. Atunci cazul nu a fost raportat poliției, iar din această cauză directorul instituției și-a anunțat recent demisia. Cazul a devenit public după apariția mai multor dezvăluiri din viața de familie a victimei, care ar fi fost supusă violenței domestic. Soțul Ludmilei Vartic are statut de bănuit, fiind suspectat că ar fi determinat femeia la suicid. Dumitru Vartic respinge acuzațiile.
Exclusiv TV
