Din 1 septembrie 2026, elevii din clasa a IV-a vor primi note, care vor înlocui sistemul actual de aplicare a descriptorilor pentru evaluarea rezultatelor învățării. Noile reguli au fost deja testate pe parcursului anului de studii 2025-2026 în mai multe școli din țară, iar din 1 septembrie, acestea vor fi aplicate în toate instituțiile de învățământ.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat că autoritățile au desfășurat discuții și pregătiri ample pentru a ajuta comunitățile educaționale, implicit elevii și profesorii, să beneficieze de o tranziție facilitată spre noul sistem.
„Din septembrie 2026, urmează să introducem note în clasa a IV-a pentru toți elevii. Pe parcursul anului de studiu 2025-2026, a fost pilotată această nouă abordare, când notele revin gradual în clasa a IV-a și ne apropiem de decizia finală”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, într-un live pe Facebook.
Potrivit modificărilor propuse de MEC, notele în clasa a IV-a vor fi aplicate la disciplinele de examen - limba română și matematică. Scopul noilor reguli este de a face tranziția spre sistemul de aplicare a notelor mai ușoară și a oferi copiilor mai mult timp să se obișnuiască cu această formă de evaluare.
moldpres.md
