Directorul interimar al Spitalului Clinic Bălți a fost demis

Astăzi, 17:08
Directorul interimar al Spitalului Clinic Bălți, Iurie Osoianu, a fost demis. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Emil Ceban, în timpul vizitei efectuate astăzi la instituție. Decizia vine după ce în spațiul public au apărut imagini din blocul alimentar al spitalului, care surprind condiții insalubre, murdărie și pereți deteriorați. După ce a inspectat personal încăperile, ministrul a vorbit cu lacrimi în ochi în fața colectivului medical, menționând că l-a cuprins un sentiment de rușine.

După ce în spațiul public au apărut imagini dezastruoase cu blocul alimentar al Spitalului Clinic Bălți, din care se puteau vedea pereți deteriorați și murdărie, iar alături vase mari pline cu fructe și legume, ministrul Sănătății, Emil Ceban, a mers să vadă cu ochii săi starea încăperii. După inspecția făcută, oficialul a ieșit cu lacrimi în ochi.

EMIL CEBAN, ministrul Sănătății: „Vreau să vă spun că mie îmi este rușine și am emoții, fiind academician, lucrând o viață, să vin să rezolv o întrebare de ospătărie.”

În context, ministrul a decis suspendarea din funcție a directorului interimar al spitalului.

IURIE OSOIANU, directorul demis al Spitalului clinic Bălți: „Plec astăzi de aici cu gândul împăcat. Și vă zic de ce. 19 septembrie, venind în funcție... 1 octombrie, raportul pe 9 luni se constată datorie de 51 de milioane de lei. Pe parcursul a trei luni, șefii de secție nu o să-mi dea să mint, am reușit, cu ajutorul d-stră, ca acest deficit să-l reducem cu 10 milioane și la final de an să avem 41 de milioane.”

Interimatul funcției de director va fi asigurat de către Vladimir Pascaru.

În prezent, conducerea spitalului a aunțat că a aprobat inițierea procedurii de licitație publică pentru achiziția serviciilor de proiectare tehnică a lucrărilor de reparație capitală și renovare a întregului bloc alimentar. Spitalul clinic Bălți dispune de o capacitate de 950 de paturi.

Exclusiv TV