Partidele din opoziția parlamentare cer o întrevedere de urgență cu reprezentanții misiunilor diplomatice europene, SUA și ONU pentru discuții privind acțiunile guvernării în reforma justiției. Subiectul este felul în care a fost numit un membru în comisia de evaluare externă a procurorilor. Formațiunile insistă pe încălcarea principiilor de drept.
Fracțiunile partidelor Comuniștilor, Socialiștilor, Democrația Acasă, Partidul Nostru și blocului Alternativa au semnat o scrisoare comună adresată reprezentanțelor Uniunii Europene, Consiliului Europei, Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Franței, Germaniei, Olandei, Lituaniei și Organizației Națiunilor Unite acreditate în Republica Moldova. Semnatarii insistă pe încălcarea procedurii de numire a olandezului Herman von Hebel în calitate de membru al Comisiei de evaluare externă a integrității procurorilor. Procedura a fost modificată de majoritatea parlamentară, astfel încât numirea lui Hebel să aibă loc cu mai puține voturi decât prevedea legea.
”Considerăm că aceste evoluții riscă să afecteze credibilitatea procesului de evaluare extraordinară și nivelul de încredere publică în reforma justiției. În același timp, menționăm că opoziția parlamentară și-a exprimat disponibilitatea de a susține alte candidature care ar întruni criteriile necesare de integritate și profesionalism, în vederea asigurării unui consens real în acest proces”, - se menționează în adresarea partidelor.
Potrivit semnatarilor, schimbarea în plin proces de reformă ar ridica semne serioase de întrebare privind transparența și corectitudinea procedurilor, precum și respectarea principiilor statului de drept. Din aceste considerente, opoziția insistă pe o întrevedere cu reprezentanții partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova. De altă parte, liderul partidului de guvernare, șeful Legislativului, Igor Grosu, declară că pe reforma justiției trebuie să se înainteze rapid, în pofida impedimentelor care vin din sistem.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Noi nu avem luxul de a sta și a aștepta și a solicita. A fost o decizie pe care noi ne-am asumat-o, am comunicat-o în avans, am spus că este de bonton să spunem că suntem în blocajul acesta juridic și o să recurgem la această metodă de deblocare".
Totodată, Igor Grosu a amintit că a semnat o dispoziție prin care Comisia de la Veneția este solicitată să verifice modificările menționate.
Amintim că, o săptămână în urmă, din cauza numărului insuficient de voturi, majoritatea parlamentară a modificat procedura de numire a membrilor străini în Comisia de Vetting. Aceștia sunt desemnați cu votul a 51 de deputați, în loc de 61 pînă în prezent. În același timp, pentru membrii autohtoni ai Comisiei se păstrează procedura anterioară, adică numirea cu 61 de voturi. Modificările au fost contestate la Curtea Constituțională, sesizarea fiind semnată de toate formațiunile de opoziție.
Exclusiv TV
