Încă o moțiune a picat în Parlament. De acestă dată la raport a venit ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, chemat de opoziția parlamentară în special din cauza deceselor militarilor în serviciu. Ministrul a vorbit și despre dotările și investițiile făcute în sistemul de apărare, fiind susținut de majoritatea parlamentară și criticat de opoziție.
Un aspect al moțiunii simple au fost decesele în Armata Națională. Doar în acest an, în timpul serviciului au murit doi militari – unul angajat prin contract și altul în termen. Ministrul Apărării a prezentat date statistice pentru ultimii 30 de ani, în total fiind înregistrate 113 decese, dintre care 27 au fost calificate drept suicide. În 14 cazuri, deciziile extreme au fost executate de victime în timpul serviciului.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: "Avem specialiști foarte buni în domeniul educației, în domeniul psihologiei, dar cu regret, nu avem destui. Ne-am dori să avem mai mulți. Am plasat și anunțuri pentru încadrare, dar salariile care sunt actualmente nu încurajează tinerii specialiști să vină să lucreze în condiții deloc ușoare".
Ministrul Apărării a recunoscut că, în Armată sunt înrolați tineri din diferite categorii sociale, de aceea nu sunt excluse și abaterile. În rândurile armatei există 63 de abateri, care se documentează, printre care bullingul, agresiune verbală sau fizică, samovolnicie sau consum de droguri. În prezent, pe astfel de încălcări sunt intentate 13 dosare penale.
Un alt subiect al moțiunii a fost creșterea bugetului pentru apărare. Opoziția parlamentară crede că aceste cheltuieli nu sunt rezonabile, în condițiile de neutralitate permanentă a țării.
DIANA CARAMAN, președinta fracțiunii PCRM: "Radarul este o instalație militară, care trebuie să îndeplinească anumite funcții. Oamenii sunt indignați de ce în condiții dificile sociale și economice pentru populație, cheltuim bani pentru el, după care găsim scuze de ce nu funcționează. În această situație, cum evaluați eficiența acestor cheltuieli bugetare pentru achiziția radarului?"
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: "Este ipocrit să abordezi această întrebare, când am avut numeroase cazuri de violare a spațiului aerian. Ne trebuie, doamna deputat, și ne trebuie mai multe. Pentru că în Constituție avem articol de neutralitate, cee ace nu permite staționarea altor trupe pe teritoriul nostru să ne protejeze, dar avem staționarea ilegală a trupelor care sfidează neutralitatea noastră. Trebuie să investim și o să investim".
Ministrul Nosatîi a accentuat că în cea mai mare parte investițiile în sistemul de apărare este realizat cu suportul partenerilor de dezvoltare. Dacă în 2021, Uniunea Europeană a alocat 7 milioane de euro, atunci în 2025 această asistență era de 60 de milioane de euro, iar în anul curent a ajuns la 197 de milioane de euro.
Moțiunea de cenzură a picat, din cauza numărului insuficient de voturi, aceasta fiind susținută doar de deputații din opoziție.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Este unul dintre cei mai eficienți miniștri. Și dacă m-ați întreba cum măsor, cred că sunt două ministere în RM la capitolul absorbția resurselor pe care le alocăm, este cea mai bună – este ministerul Infrastructurii și ministerul Apărării. Este foarte prezent, foarte implicat, noi beneficiem de dotări foarte bune pentru armata noastră. Decizia politică asumată de noi de a investi în armată, de a nu trata armata ca pe o Cenușăreasă, care să mature prin fața garnizoanei".
Peste două săptămâni, la raport este așteptată ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, pe numele căreia a fost depusă o moțiune simplă. Până acum au fost respins votul de neîncredere în privința ministrei Agriculturii, Ludmila Catlabuga și a ministrului Energiei, Dorin Junghietu.
Exclusiv TV
