Președinția examinează pe intern circumstanțele în care s-a ajuns la grațierea lui Nicolae Șepel, învinuit că ar organiza un grup de killeri pentru asasinarea unor persoane publice din Ucraina. Șefa statului, Maia Sandu, declară că din dosarul prezentat pentru grațiere au lipsit unele informații importante.
Președinta Maia Sandu deschide parantezele grațierii lui Nicolae Șepel, care ar fi fost racolat de serviciile secrete ruse pentru lichidarea unor persoane publice din Ucraina. Șefa statului spune că Șepel a fost unul dintre cinci persoane prezentate Comisiei de grațiere drept victime ale traficului de persoane. Sandu susține că, după interviurile făcute cu toți cinci, membrii Comisiei l-au propus spre grațiere doar pe Șepel, datorită comportamentului său exemplar și a lipsei antecedentelor penale.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: "Apropo, vreau să vă spun că acest om urma să iasă de la închisoare peste șapte luni, deci el oricum ar fi ieșit. El oricum ar fi ieșit. Aici a fost o problem pentru că informația care ne-a lipsit nouă și trebuie să vedem de ce ne-a lipsit, că nu am fost informați despre faptul că există deja o decizie a instanței de judecată și că el urma să rămână doar șapte luni în închisoare. Deci, lui i-a fost pe comportament și pe condiții scurtat termenul".
Aceste aspecte sunt investigate într-o procedură internă la Președinție, pentru a înțelege toate dedesubturile cazului.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: "Noi tot investigăm pe intern. Încă nu am primit informații de la procuratură.Restul instituțiilor sau o parte din instituții ne-au răspuns. Pe intern nu am nicio pretenție la membrii Comisiei de grațiere. SIS nu a avut informație pe el. Prima informație pe care a avut-o SIS a fost în vara anului trecut, când l-a depistat. Pentru că de acolo a început această descoperire a crimelor care se puneau la cale. El a fost prins și cercetat ca membru al unei grupări Șor în alegeri. Și după alegeri ei au observat că el avea și alte activități".
Amintim că, pe 19 februarie curent structurile de drept din Moldova și Ucraina au anunțat despre dejucarea unui plan de asasinare a cel puțin cinci persoane publice ucrainene, printre care militari de rang înalt, conducători de întreprinderi strategice și jurnaliști. Executările erau pe seama unui grup de killeri din Republica Moldova, care ar fi fost recrutați de Nicolae Șepel. Aceștia ar fi acționat în Ucraina la indicația și sub monitorizarea serviciilor secrete ruse. În total, 12 persoane au fost reținute în cadrul acestei operațiuni, inclusiv cinci în Republica Moldova. Aceștia ar fi avut promisiuni de remunerații de până la 100.000 de dolari americani pentru servicii, în funcție de statutul persoanei ucise. Imediat după reținerea lui Șepel, președinta Maia Sandu a semnat decretul de revocare a grațierii acestuia în 11 aprilie 2022.
Exclusiv TV
