Un tânăr de 25 de ani a fost reținut sub suspiciuni e creare și conducere a unei organizații criminale. Potrivit materialelor cauzei penale, în mai multe instituții penitenciare din Republica Moldova, prin intermediul unor persoane interpuse-lideri ai lumii interlope, a fost creată și coordonată o organizație criminală formată din deținuți. Gruparea era responsabilă de organizarea jocurilor de noroc, acumularea contribuțiilor pentru cheltuieli de întreținere, introducerea obiectelor interzise în penitenciare, escrocherii, șantaj, precum și alte acțiuni ilicite generatoare de venituri.
Tânărul reținut era parte a grupării, fiind eliberat de după gratii pe 22 ianuarie curent. Acesta a fost deținut în penitenciarul Brănești, unde alături de alți condamnați, s-a alăturat organizației criminale ”Kitaeț”. Bănuitul ar fi avut rol de supraveghetor după gratii, responsabili de acumularea plăților ilegale din partea altor condamnați. Suspectul a fost reținut în Bălți pentru 72 de ore. Iar în privința a patru deținuți din Penitenciarul nr. 18 Brănești se desfășoară acțiuni de urmărire penală.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, precum și a victimelor care au avut de suferit în urma activității organizației criminale.
Exclusiv TV
