Parlamentul, în ședință: Controversata reformă „Restart în educație” și legea privind gazele naturale, pe agenda deputaților

30.07.2026, 11:15

Deputații se întrunesc astăzi, 30 iulie, în ședință plenară, având pe ordinea de zi mai multe proiecte, printre care controversata reformă „Restart în educație” și modificările la Legea privind gazele naturale.



10:23 Ministrul Educației, Dan Perciun, prezintă proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative (reforma „Restart în educație”).


10:22 Cu votul a 53 de deputați, a fost aprobat, în lectura treia, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codul urbanismului și construcțiilor nr.434/2023 – art.129, 150, 347; Legea privind Fondul național de dezvoltare a sistemului de documente normative în construcții nr. 329/2025 – art.3, 8).


10:18 Ședința s-a început.

Deputata PSRM Ala Ursu-Antoci a solicitat, în ședința din 28 iulie a Parlamentului, retragerea de pe ordinea de zi a proiectului cu privire la controversata reformă „Restart în educație”, care a stârnit mai multe critici. Aleșii PAS nu au susținut inițiativa.

Potrivit controversatei reforme „Restart în educație”, aprobată de Guvern, în cadrul ședinței din 22 iulie, școlile din Republica Moldova vor trece în subordinea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), odată cu înființarea Agențiilor Teritoriale pentru Educație (ATE).

Viceprimarul de Chișinău Victor Pruteanu, responsabil de domeniul social, s-a plâns, anterior, că ministrul Educației, Dan Perciun, l-a dat afară de la consultările privind reforma RESTART. În imaginile video distribuite de Pruteanu se aude cum ministrul îi spune: „Vreți să vă aflați la consultări, vă aflați, nu, v-ați ridicat și ați ieșit pe ușă, ca să fie clar”.
UNIMEDIA.MD