Un interlop a fost eliberat din pușcărie

2.04.2025, 16:41
Modificările legislative deschid ușa spre grațiere pentru condamnații pe viață. Interlopul Alexandr Sinigur, conducătorul unei grupări criminale, condamnat acum 19 ani ani pentru multiple crime, inclusiv omoruri la comandă, a ieșit de după gratii, datorită unei decizii a instanței de judecată. Acest lucru este recunoscut de autorități, care declară că nu sunt de acord cu hotărârea completului de judecată.

Alexandr Sinigur, alias Sinii, conducătorul unui grup criminal organizat denumit ”Iujnii” a fost condamnat la închisoare pe viață în anul 2006. În conformitate cu Legea privind amnistia, care a fost aplicată cu ocazia celor 30 de ani de independență și de prevederile căreia de doi ani pot beneficia și condamnații pe viață, termenul lui Sinigur după gratii a fost redus până la 30 de ani. De această oportunitate au făcut uz avocații interlopului, declară șeful Autorității Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falcă.

ANATOLIE FALCĂ, directorul ANP: "După ceva timp, avocații lui Sinigur au depus cerere în instanța de judecată și judecata nu a ținut cont de ceea ce a prezentat penitenciarul că nu a făcut toate programele, că nu a trecut toate procedurile. El trebuia să se elibereze în 2045, dar l-au eliberat din sala de judecată. Noi suntem obligați să executăm încheierea judecătorului".

Apărătorii lui Sinigur, au invocat în instanță condițiile inumane și degradante în care este deținut clientul lor, ceea ce a dus la eliberarea acestuia.

Reprezentanții sistemului de drept atrag atenția că, amnistia nu înseamnă și eliberarea din detenție, ci doar reducerea termenului aflării după gratii a solicitantului. În opinia lor, în cazul deținuților de viață trebuie să fie examinat foarte atent riscul de recidivă, iar în cazul lui Sinigur acest lucru ar fi sub semn de întrebare.

IULIANA CUREA, membră a Consiliului pentru prevenirea torturii: "Toți deținuții pe viață care au acum posibilitatea de a aplica la amnistie, trebuie să fie evaluat riscul de recidivă. Este important ce risc de recidivă a avut domnul Sinegur și cred că aici ar trebui să fie un semn de întrebare. Cea mai mare întrebare este dacă a fost acel risc mare sau nu, dacă a fost evaluat corect și dacă a fost amnistiat corect".

În prezent, în Republica Moldova sunt 133 de deținuți condamnați pe viață, care stau în penitenciarul nr.17 din Rezina. De la schimbarea legislației, 17 dintre ei au fost amnistiați, adică le-a fost redus termenul de aflare după gratii, dintre care patru au fost deja eliberați. Alexandr Sinigur a fost condamnat în 2006 pentru crearea și conducerea unei organizaţii criminale, banditism, luare de ostatici, tentativă și omor premeditat în circumstanţe agravante, dobândire prin şantaj a avutului proprietarului, privaţiune ilegală de libertate. Crimele au avut loc pe teritoriul Republicii Moldova și Ucrainei. Acesta ar fi fost implicat țși în omorul omoului de afaceri Piotr Sarî. Sinigur a ajuns în închisoare, după ce a fost reținut și extrădat din Federația Rusă.

Exclusiv TV