Evghenia Guțul riscă 9 ani de închisoare

1.07.2025, 17:56
Guvernatorea autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul riscă 9 ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea dreptului de a face parte dintr-un partid politic pe o perioadă de cinci ani. Pedeapsa a fost cerută de procurorul de caz, în dosarul de finanțare ilegală a partidului Șor, scos în afara legii. Pe lângă Guțul, în dosar mai este învinuită și fosta secretară a oficiului central al fostului partid „Șor”, Svetlana Popan, care riscă o pedeapsă de 8 ani de închisoare.

Completul de judecată al judecătoriei Centru, sediul Buiucani, a intrat, astăzi, pe linie finală în examinarea dosarului privind finanțarea de către un grup criminal organizat a partidulu Șor, scos în afara legii. Evghenia Guțul este învinută că în perioada 2019-2022, activând în cadrul Departamentului de monitorizare, planificare și control al ex-Partidului „ȘOR”, a introdus sistematic bani de contrabandă în Moldova, preponderent din Rusia. De asemenea, Evghenia Guțul este învinuită că a coordonat activitatea unor Oficii Teritoriale ale ex-Partidului „ȘOR”, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor și remunerarea participanților la protestele organizate la Chișinău de fosta formațiune. Astfel, prin această activitate Guțul a acceptat finanțarea partidului Șor din partea unei grupări criminale organizate cu 42,4 milioane de lei.

CRISTINA GLADCOV, procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție: „Sunt două inculpate. Fiecare are câte două capete de acuzare. Respectiv, în ambele cazuri noi am pledat pentru pedeapsa cu închisoarea. În cazul doamnei Guțul am pledat pentru 9 ani de închisoare, ca cumul de pedepse pe două capete de acuzare. Pentru doamna Popan, la fel pentru două capete de acuzare, s-a solicitat 8 ani de închisoare.”

De asemenea, procurorii au cerut și achitarea de către Guțul a 40 de milioane de lei, cu privarea de dreptului de a fi membru de partid timp de 5 ani. În cazul Svetlanei Popa, fosta secretară a oficiului central al fostului partid Șor, s-a cerut confiscarea bunurilor în valoare de 9 milioane de lei. Atât Svetlana Popan, cât și Evghenia Guțul se declară nevinovate. Guvernatoarea regiunii găgăuze chiar se arată nedumerită de faptul că, în calitatea ei de secretară a fostului Partid „Șor”, a ajuns pe banca acuzaților în timp ce persoane mai importante în ierarhia grupului criminal Șor ar fi scăpat de învinuire.

EVGHENIA GUȚUL, bașcana Găgăuziei: „Din păcate, din peste 20 de colaboratori responsabili de monitorizare ai biroului central al Partidului Șor, doar eu m-am pomenit pe banca acuzaților și, pentru companie, Svetlana Popan. Este evident că este un dosar politic și dacă nu aveam acest statut, ei uitau de acest dosar așa cum s-a întâmplat și în cazul altor colegi, care din statut de învinuit au fost trecuți în calitate de martori. Două dintre colegele mele, pentru a scăpa de statutul de învinuite, pentru a scăpa de banca acuzaților, au mers la înțelegere cu procurorii, au dat mărturiile de care au nevoie procurorii. Eu contez pe o decizie corectă, contez pe faptul că judecătorul mă va recunoaște nevinovată.”

Procurorii anticorupție au finalizat, în luna aprilie curent, urmărirea penală și a trimis în instanță cauza împotriva guvernatoarei Găgăuziei, Evghenia Guțul și a Svetlanei Popan, fostă secretară a partidului Șor. Amintim că În prezent, Evghenia Guțul se află în arest la domiciliu, iar Svetlana Popan este cercetată sub control judiciar. Precizăm că acestea se prezumă a fi nevinovate până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Exclusiv TV