Evghenia Guțul va compărea pe banca acuzaților

24.04.2024, 13:03
Guvernatoarea autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, va compărea pe banca acuzaților, fiind învinuită într-un dosar de finanțare ilegală a fostului partid politic Șor, scos în afara legii. Procuratura Anticorupție anunță că a trimis în instanța de judecată dosarul intentat pe numele bașcanei. Potrivit învinuirii, Evghenia Guțul ar fi acceptat cu bună știință finanțarea partidului din partea unul grup criminal organizat în sumă de aproximativ 42,5 milioane de lei.

Potrivit procuraturii anticorupție, urmărirea penală pe numele bașcanei găgăuze, Evghenia Guțul a fost pronită în luna ianuarie 2022. Acesta conține 68 de volume și un rechizitoriu pe aproximativ 330 de pagini. Potrivit probatoriului, Evghenia Guțul, în perioada de timp 2019-2022, activând în calitate de secretară în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare şi Control al fostului Partid Politic „Şor”, a fost activ implicată în activitate de introducere sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în Republica Moldova, parvenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin efectuarea curselor aeriene și terestre. Pe care ulterior le integra în activitatea partidului în scopul susținerii activității acestuia pe arena politică din Republica Moldova.

Pe un alt capăt de acuzare, Evghenia Guțul, este acuzată de coordonarea și finanțarea acțiunilor fostului partid, scos în afara legii.

"Evghenia Guțul, în calitate de complice, în perioada de timp octombrie 2022- noiembrie 2022, a coordonat activitatea unor Oficii Teritoriale a fostului Partid Politic „Șor” din raioanele Republicii Moldova, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor şi remunerarea participanților la protestele organizate de Partidul Politic „Şor” în faţa instituțiilor publice din mun. Chişinău - Parlament, Guvern, Președinție, Procuratura Generală, astfel acceptând cu bună știință finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat în sumă totală de 42 de milioane 498 de mii 532 de lei", - se menționează în comunicatul procuraturii anticorupție.

Învinuita nu-și recunoaște faptele comise. Nu am putut lua legătura cu guvernatoarea regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, care în această perioadă se află la Moscova, unde a participat la congresul de constituire a așa-zisului bloc ”Victorie” condus de controversatul politician, Ilan Șor. Inspectoratul General al Poliției și PCCOCS au anunțat o zi mai devreme că, au ridicat de la participanții la acest congres peste 20 de milioane de lei, aduși în țară pentru finanțarea ilegală a partidelor conduse din umbră de Șor.

DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Am văzut cum grupul criminal Șor utilizează deja bătrânii. Este foarte cinic să utilizezi bătrânii în calitate de transportatori de bani în numerar. Instituțiile au sechestrat peste un milion de dolari în numerar. O să solicit în continuare instituțiilor să fie vigilente, pentru că astfel de tentative vor continua. Vreau să remarc următorul lucru: acești bani sunt bani murdari, bani din crimă organizată, bani pentru amenințarea asupra statului".

Amintim că, un dosar similar, în care pe post de acuzată este deputata Mariana Tauber, apropiată politicianului condamnat, se află deja pe rol în instanța de judecată.

Exclusiv TV