Primul tur al alegerilor prezidențiale din România ar putea lua o altă întorsătură. Curtea Constituțională din țara vecină a decis renumărarea tuturor buletinelor de vot valabil exprimate și cele nule. Decizia a fost luată astăzi, după două ore de examinare a contestației depuse de participantul la cursa prezidențială, Cristian Terheș, care acuză fraude privind voturile acordate Elenei Lasconi.
Curtea Constituțională din România a luat astăzi o decizie istorică. Judecătorii constituționali au decis reverificarea și renumărarea voturilor a peste 9 milioane de români. Această decizie ar fi venit ca urmare a unei contestații depuse de Cristian Terheș, candidat la turul I al alegerilor prezidențiale 2024 care a obținut doar 1% din voturi. Terheș a remarcat că diferenţa dintre candidatul clasat pe locul 2, Elena Lasconi, şi cel clasat pe locul 3, Marcel Ciolacu, este foarte mică, și că în unele secții voturile exprimate pentru Ludovic Orban au fost trecute în dreptul candidatului USR Elena Lasconi. Cea din urmă a declarat că Înalta Curte se joacă cu siguranța națională.
”Votul fiecăruia dintre noi este sfânt! Ceea ce încearcă să facă acum CCR este absolt îngrozitor pentru o țară democrată. Sunt aici să apăr democrația și fac un apel către Biroul Electoral Central să trateze renumărarea voturilor cu înțelepciune. Legea trebuie să fie la fel pentru toți, nu interpretată diferit pentru unii. România merită mai mult, nu o grupare de politicieni vechi care folosesc instituții strict pentru interesul personal! Sunt aici să apăr democrația și voi face tot ce pot pentru ca aceasta să nu fie călcată în picioare de politicieni corupți!” - a scris Elena Lasconi pe pagina sa de socializare.
De altă parte, candidatul PSD la prezidențiale, Marcel Ciolacu, care a cedat în fața Elenei Lasconi cu o diferență de peste 2.700 de voturi, spune că s-a resemnat cu pierderea și că PSD nu a contestat în niciun fel rezultatele acestor alegeri.
Precizăm că și candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidențiale, Sebastian Popescu, care a acumulat 0,15% din voturi, a cerut anularea rezultatelor alegerilor. El a depus o contestație la Curtea Constituțională privind fraudarea voturilor de către candidatul învingător, Călin Georgescu. Sesizarea acestuia a fost respinsă.
Precizăm că mâine, 29 noiembrie, judecătorii Înaltei Curți vor relua ședința în care vor examina validarea primului tur al alegerilor prezidențiale. Tot mâine, ar urma să înceapă campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care are loc pe 8 decembrie. În cursa finală pentru prezidențiale au acces Călin Georgescu, cu peste 2 milioane de voturi, fiind urmat de Elena Lasconi cu 1,7 milioane de voturi.
Exclusiv TV
