Ședința Curții Constituționale, în care a fost examinat raportul Comisiei Electorale Centrale privind rezultatele alegerilor prezidențiale și validarea acestora, s-a desfășurat pe fundalul unui protest organizat de Partidul Socialiștilor, care l-a susținut în alegeri pe Alexandr Stoianoglo, pierdantul exercițiului electoral. Manifestanții au cerut renumărarea voturilor și invalidarea alegerilor prezidențiale.
În timp ce judecătorii Curții Constituționale erau convocați în ședință, sute de cetățeni, deputați și reprezentanți ai Partidului Socialiștilor au protestat în adiacentul instituției. Manifestanții au cerut renumărarea voturilor și organizarea repetată a turului II din scrutin. Aceștia au insistat că au înregistrat mai multe încălcări în timpul alegerilor din 3 noiembrie și au depus la Înalta Curte 8 sesizări în acest sens.
IGOR DODON, președintele PSRM: ”Noi considerăm că aceste alegeri nu au fost libere și au fost fraudate. Am prezentat și dovezi în acest sens. De aceea, astăzi cerem anularea rezultatelor turului II al alegerilor prezidențiale. Avem unele cazuri confirmate când au fost numărate greșit voturile. De aceea, sunt două soluții - sau renumărarea voturilor sau anularea turului II și desfășurarea repetată a turului II de scrutin.”
Reprezentanții protestatarilor nu au fost lăsați să participe la ședința Curții Constituționale. Aici urma să fie prezent Alexandr Stoianoglo, candidatul PSRM în alegeri, care a fost înștiințat, însă nu s-a prezentat.
Între timp, protestatarii au insistat pe anularea alegerilor prezidențiale. Ei spun că, șefa statului realeasă nu i-ar reprezenta. Fără a aștepta finalizarea ședinței Curții Constituționale, protestatarii au încheiat manifestarea într-o oră. Însă, conducerea formațiunii organizatoare declară că astfel de proteste vor fi organizate și în alte zile, pentru a cere organizarea alegerilor anticipate.
Exclusiv TV
