Alegeri prezidențiale România: Călin Georgescu se va duela în turul II cu Elena Lasconi

25.11.2024, 13:23
Surpiză la alegerile prezidențiale din România. Rezultatele preliminarea, după procesarea a peste 99% din voturi, arată că independentul Călin Georgescu, cunoscut pentru viziunile sale naționaliste, anti-europene și pro-ruse, a ieșit învigător în primul tur de scrutin. Locul doi i-a revenit candidatei partidului Uniunea ”Salvați România”, Elena Lasconi, cea care-și propune să păstreze drumul proeuropean și pro-NATO al țării. Cei doi se vor duela în turul doi al alegerilor prezidențiale care va avea loc pe 8 decembrie.

După procesarea a 99.97% din procesele verbale, datele arată că pentru candidatul independent Călin Georgescu și-au dat votul peste 2 milioane de români sau aproape 23% din totalul votanților. Pe locul doi, cu peste 1.7 milioane de voturi, s-a clasat Elena-Valerica Lasconi cu 19.17% din sufragii. Cea din urmă l-a depășit la limită pe candidatul PSD, premierul actual al României, Ion-Marcel Ciolacu, cu doar câteva mii de voturi. Pentru Ciolacu au votat 19.15% din alegători. Pe locul patru s-a clasat, candidatul AUR, George-Nicolae Simion, cu aproape 14 % din voturi.

Astfel, în turul doi al prezidențialelor se vor duela pentru funcția de șef al statului român, Călin Georgescu, aliniat al Rusiei, așa cum îl citează și presa de stat din Federația Rusă și Elena-Valerica Lasconi, cunoscută pentru viziunile sale europene și pro-NATO. Georgescu a fost supriza acestor alegeri pentru că practic nu a participat la dezbaterilor televizate și nu a investit în panouri publicitare sau fișe informative. Toată campania electorală a acestuia a fost concentrată pe rețelele de socializare.

Contracandidata sa, Elena-Valerica Lasconi, a mulțumit românilor pentru încrederea acordată și promite să lupte pentru viitorul țării

”Tuturor celor care mi-ați acordat votul, vă mulțumesc pentru mobilizare și încredere. Votul vostru nu a fost unul pentru mine, ci pentru voi, pentru viitorul vostru și al celor pe care îi iubiți. Promit că voi da totul pentru a mă ridica la așteptările voastre!” - a scris Elena Lasconi pe pagina sa de socializare.

Precizăm că peste 80 de mii de cetățeni români din țara noastră au participat la scrutinul prezidențial care a avut loc în România. Potrivit datelor preliminare, cea mai mare susținere a fost acordată Elenei Lasconi care a obținut 56.65% din voturile basarabenilor cu cetățenie dublă. Pe locul doi s-a clasat candidatul PNL, Nicolae-Ionel Ciucă, cu puțin peste 20 % din voturi. Acesta a fost susținut în Republica Moldova de formațiunea de la guvernare - Partidul Acțiune și Solidaritate. Locul trei i-a revenit lui Ion-Marcel Ciolacu cu 6.91% din voturi, iar locul patru lui Mircea-Dan Geoană cu 5.64% din sufragii.

Precizăm că după anunțarea rezultatelor preliminare, cei care au pierdut cursa prezidențială își regândesc acum strategiile politice, scrie Ziua.md. Astfel, Mircea Geoană a anunțat oficial că se retrage din politică, în timp ce Nicoale Ciucă, candidatul PNL, este așteptat să își prezinte demisia din fruntea partidului. Liderul AUR, George Simion și-a recunoscut înfrângerea fără a renunța la conducerea formațiunii sale. Precizăm că turul doi al alegerilor prezidențiale în România va avea loc pe data de 8 decembrie.

Exclusiv TV