Fostul premier Leancă riscă închisoare

Astăzi, 17:45
Fostul prim-ministru, Iurie Leancă și adjunctul său, fostul prim-vicepremier, Valeriu Lazăr riscă câte șase ani de închisoare, în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău în anul 2013. Solicitarea a fost făcută luni de procurorul de caz, la trei ani după punerea sub învinuire a celor doi foști demnitari.

Procurorul de caz, Victor Muntean, a cerut pedeapsa cu închisoare pentru mai mulți foști funcționari în instituțiile de stat. Pe lângă Iurie Leancă și Valeriu Lazăr, șase ani de închisoare mai sunt ceruți pentru fostul directorul al Agenției Proprietății Publice, Tudor Copaci și Petru Jardan, fostul șef interimar al Aeroportului, ex-deputat al fracțiunii partidului Șor, scos în afara legii, dar și alți doi foști funcționari de la APP și aeroport. Alți doi învinuiți riscă câte cinci ani după gratii. În cazul tuturor celor opt inculpați, procurorii solicită și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de cinci ani. Totodată, acuzarea cere ca aceștia să fie plasați în arest imediat după pronunțarea sentinței și să rămână în detenție până la rămânerea definitivă a hotărârii, inclusiv pe durata eventualelor căi de atac. Dosarul vizează concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău în anul 2013. Potrivit procurorilor, cei opt inculpați ar fi acționat în interesul unei organizații criminale, iar procedura de selectare a concesionarului ar fi fost mimată, amintește ipn.

Acuzarea susține că, în urma modificărilor operate în condițiile concesionării, partea din veniturile aeroportului care urma să fie virată anual la bugetul de stat ar fi fost redusă de la 8% la 1%. Procurorii estimează prejudiciul cauzat statului la peste 392 de milioane de lei și solicită recuperarea acestuia. Atunci, din tot cabinetul de miniștri doar fostul guvernator al regiunii găgăuze, Mihail Formuzal, a votat împotrivă.

Foștii funcționari menționați în știre nu ne-au răspuns la apeluri și mesaje pentru un comentariu. Anterior, toți au pledat nevinovat și au insistat că procesul de concesionare era singura opțiune de atunci pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare.

Contractul de concesiune a Aeroportului Chișinău a fost semnat în august 2013 între Agenția Proprietății Publice și compania Avia Invest, pentru o perioadă de 49 de ani. Concesionarul și-a asumat investiții de peste 240 de milioane de euro pentru dezvoltarea aeroportului, obligațiune pe care nu a respectat-o. În cadrul urmăririi penale, Procuratura Anticorupție, în comun cu CNA, a aplicat sechestre asupra bunurilor companiei Avia Invest, asupra capitalului social și asupra bunurilor inculpaților, inclusiv peste hotare. Valoarea totală a bunurilor puse sub sechestru este estimată la aproximativ 189 de milioane de lei. Aeroportul Internațional Chișinău a revenit oficial și integral în gestiunea statului la 28 martie 2023, după ce decizia legală de întoarcere a fost pronunțată de Curtea de Apel în noiembrie 2022.

Exclusiv TV