Mai multe percheziții, în prag de alegeri

18.10.2024, 17:38
În prag de alegeri, corupția electorală ia amploare. Astăzi, în ultima zi de campanie electorală, ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anunță că efectuează percheziții în mai multe localități din raioanele Nisporeni și Strășeni, în două cauze penale pornite pe faptul coruperii electorale. Deocamdată, sunt vizați șase reprezentanți ai blocului ”Victorie”, asociat politicianului fugar, Ilan Șor.

Cei șase reprezentanți vizați de perchezițiile Centrului Național Anticorupție sunt bănuiți că ar fi oferit mijloace bănești alegătorilor în vederea determinării acestora să voteze într-un anumit mod în cadrul scrutinului electoral din 20 octombrie. Potrivit faptelor investigate, banii ar fi fost transmiși în cadrul adunărilor organizate cu cetățenii în schimbul promisiunilor de a vota în favoarea unui candidat la prezidențiale, precum și contra la referendumul republican constituțional. În prezent, ofițerii CNA desfășoară acțiuni în vederea identificării provenienței fondurilor utilizate la comiterea infracțiunii și eventualele legături ale persoanelor cu membrii grupurilor criminale organizate care acționează în interesele unor formațiuni politice. În urma acțiunilor de urmărire penală, desfășurate de ofițerii CNA sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, persoanele implicate urmează a fi escortate la Centru pentru a fi audiate în calitate de bănuit. Instituția precizează că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată. În context, amintim că ieri și premierul Dorin Recean a avut o adresare către cetățeni prin care i-a atenționat că o grupare grupare criminală încearcă să-i mintă și să-i corupă prin toate mijloacele posibile.

Precizăm că potrivit legii, cei care sunt complici la schemele de corupere electorală, riscă amendă de până la 37.500 de lei. Cei care se autodenunță la poliție sau conlucrează cu ancheta, sunt scutiți de amendă.

Amintim că doar în luna septembrie, organele de drept au destructurat o schemă prin care Rusia, a pompat în țara noastră prin intermediul rețelei lui Șor, 15 milioane de dolari pentru a corupe 130 de mii oameni ca să-și vândă votul și să participe la diferite acțiuni de destabilizarea a situației în țară. Inspectoratul General al Poliției a făcut 350 de percheziții pe cauze penale, a reținut sute de infractori și a pus peste 250 de amenzi. De asemenea, au fost ridicate zeci de milioane de lei, bani pregătiți pentru comiterea infracțiunilor cu caracter electoral.

Exclusiv TV