Cinci persoane din Comrat au fost astăzi reținute în urma perchezițiilor desfășurare de ofițerii Centrul Național Anticorupție, în cadrul unor dosare pornite pe faptul finanțării ilegale a partidelor politice. Astfel, în procesul documentării, oameni legii, au demascat mai multe episoade de mobilizare a cetățenilor la proteste contra unor remunerații bănești, achitarea ilegală a transportului organizat pentru aceste manifestări, precum și acordarea mai multor sume de bani activiștilor. Din interceptările publicate de CNA reiese că, ar fi vorba despre activitatea unei formațiuni politice afiliate politicianului fugar, Ilan Șor.
Ofițerii Centrului Național Anticorupșie și procurorii au desfășurat astăzi acțiuni de urmărire penală, la Comrat, în cadrul unor cauze pornite pe fapte de spălare de bani, falsificarea rapoartelor financiare și finanțarea ilegală a unui partid politic. În total, au fost efectuate 51 de percheziții la 20 figuranți, inclusiv în birourile acestora din incinta organizației teritoriale Comrat a unui partid politic. Totodată, percheziții au avut loc la domiciliile și în automobilele bănuiților. Astfel, în urma perchezițiilor, cinci persoane au fost reținute și plasate în izolator pentru 72 de ore. Potrivit Centrului Național Anticorupție, ”în procesul documentării au fost fixate mai multe episoade de mobilizare a cetățenilor la proteste contra unor remunerații bănești, achitarea ilegală a transportatorilor de pasageri la protestele organizate, precum și achitarea salariilor pentru activiștii formațiunii. De asemenea, a fost documentată plata suplimentelor la pensii și la salarii pentru unii bugetari prin intermediul aplicației “ПСБ» a Băncii din Federația Rusă “Промсвязьбанк”.
CNA a publicat mai multe interceptări audio, care demonstrează că plățile pentru serviciile politice sunt făcute prin intermediul cardurilor emise de banca din Federația Rusă. De asemenea, au fost acumulate probe și privind recrutarea cetățenilor la proteste contra unor remunerații bănești.
Partidul politic vizat și acțiunile finanțate ilegal ale acestuia ar avea legătură cu politicianul fugar, Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul devalizării sistemului bancar. Acest lucru reiese din aceleași capturi de interceptări audio publicate de CNA.
Amintim că, în prezent sunt instrumentate mai multe dosare privind finanțarea ilegală a partidelor politice în care sunt vizați deputații Marina Tauber, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Într-un alt dosar similar este cercetată penal și guvernatoarea autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul.
Exclusiv TV
