Mai multe procese verbale privind coruperea electorală pasivă

7.10.2024, 17:25
Mai aproape de alegeri, mai multe încălcări. La Comrat copiii sunt implicați în activități electorală. Aceștia urmau să fie remunerați cu mii de lei pentru agitație în favoarea unui candidat la prezidențiale. În același timp, Centrul Național Anticorupție anunță că în ultimele săptămâni a recepționat peste 100 de procese verbale privind coruperea electorală pasivă. Unele persoane care au comis ilegalitatea s-au ales deja cu amenzi usturătoare de zeci de mii de lei.

Inspectoratul General al Poliției atenționează că și minorii sunt recrutați de grupările criminale, în scopuri electorale. De exemplu, la Comrat, membrii unei organizații au propus și antrenat, sub pretextul realizării unui sondaj în favoarea unui partid politic, implicarea a șapte adolescenți care urmau să facă agitație electorală în favoare unui concurent electoral. Unul dintre minori a primit pe 3 octombrie 5 370 de lei, drept recompensă pentru serviciile sale. Suma a fost împărțită în plăți mai mici pentru alți trei adolescenți.

În această ordine de idei, părinții sunt îndemnați să nu implice copiii în acțiuni cu caracter politic, care contravin legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, încălcând drepturile copilului. Aceasta nu este prima ilegalitate înregistrată în perioada electorală. Într-un comunicat de presă, Centrul Național Anticorupție anunță că a recepționat peste 100 de procese verbale de constatare a contravenției pentru corupere electorală pasivă.

”Este vorba despre constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor. Astfel pentru comiterea acestei contravenții, legislația în vigoare prevede o amendă de până la 37 500 de lei,” - se arată în mesajul instituției.

În prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora, pe unele din ele fiind deja aplicate amenzi maxime. Centrul Național Anticorupție precizează că persoana poate scăpa de amendă dacă se autodenunță sau contribuie activ la descoperirea și contracararea săvârșirii faptei de corupere electorală.

Exclusiv TV